
Lumina in august - William Faulkner
Descriere
• Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura in 1949. n • Autor distins cu Premiul Pulitzer pentru literatura in 1955, 1963 n n Joe Christmas nu stie daca e negru sau alb intr-un sud al Statelor Unite in care simpla ambiguitate asupra apartenentei rasiale e de ajuns sa te transforme intr-un paria. El insusi traieste cand de o parte a acestei linii imaginare, cand de cealalta, urandu-i pe albii care nu-l accepta cu totul, darsi pe negrii cu care refuza sa se identifice, intr-o schizofrenie violenta care nu poate sa sfarseasca decat in furie oarba si, in cele din urma, in crima. Oamenii pe care-i intalneste, parinti adoptivi bigoti, prostituate, raspopiti, flecari si fete batrane par cu totii blestemati sa-si traiasca propria specie de nebunie. n Povestea lui Christmas se pierde si se regaseste constant printre toate celelalte ale lor, care-o recompun de la distante diferite, cand binevoitor, cand cu malitie, intr-un neintrecut joc de perspective, care face din Faulkner un maestru si din Lumina in august o capodopera. n n Prin consimtamantul universal al criticilor si cititorilor obisnuiti, Faulkner este recunoscut acum drept cel mai puternic romancier american al secolului, intrecandu-i clar pe Hemingway si Fitzgerald. - Harold Bloom n
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

IchthyoCare Săpun cu Ichtiol Alb 2,5%, pentru curățarea delicată a pielii cu mâncărimi, iritații și probleme dermatologice, 90 g, Dr. Müller Pharma
Produs cosmetic sub formă de săpun, cu 2,5% ihtamol alb (Ictasol), destinat curățării pielii cu senzație de mâncărime…

IchthyoCare, Unguent cu Ichtiol Alb 4%, pentru calmarea mâncărimii, roșeții și iritațiilor pielii, hidratarea și îngrijirea pielii sensibile, 30 ml, Dr. Müller Pharma
Produs cosmetic sub formă de unguent, cu 4% ihtamol alb (Ictasol), destinat îngrijirii pielii uscate, sensibile sau p…


Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.


COMODĂ cu uși TV URBINO Negru, iluminare cu LED albastră
Comoda TV Urbino este un omagiu adus designului italian elegant și atemporal. Oferă spațiu pentru cărțile dvs. prefer…

SET DE SUBȚILITĂȚI TIVOLI GRANDE, set de 4 piese, stejar Wotan, LED multicolor
Setul de mobilă Tivoli Grande este un omagiu adus designului italian elegant și atemporal. Mobilierul este disponibil…

VITRINĂ suspendată TIVOLI Vertical 100, negru, LED albastru
Vitrina Tivoli este un omagiu adus designului italian elegant și atemporal. În vitrina Tivoli veți găsi spațiu pentru…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi elastice de birou: dimensiuni, lățime și utilizare
Birou și organizare Cum alegi elastice de birou: dimensiuni, lățime și utilizare Elasticele de birou pot grupa temporar plicuri, cartonașe sau alte o…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o etichetă pentru bagaj: prindere, material și lizibilitate
Călătorii și accesorii utile Cum alegi o etichetă pentru bagaj: prindere, material și lizibilitate O valiză obișnuită poate semăna cu multe altele, .…
Citeste articolul →Ghid practic
Când se stinge lumina: cum pregătești o iluminare de urgență simplă pentru casă
Când se stinge lumina: cum pregătești o iluminare de urgență simplă pentru casă O pană de curent este rareori momentul potrivit să începi să cauț...
Citeste articolul →Ghid practic
Când se stinge lumina: cum pregătești o iluminare de urgență simplă pentru casă
Când se stinge lumina: cum pregătești o iluminare de urgență simplă pentru casă O pană de curent este rareori momentul potrivit să începi să cauț...
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.