
Manual de vioara Vol.1 - Geanta Manoliu
Descriere
Apărut întâia oară în 1959 şi premiat de Ministerul Învăţământului, Manualul de vioară al lui Ionel Geantă şi George Manoliu a fost cea dintâi metodă românească întemeiată pe principii, nu pe deprinderi transmise din obişnuinţă. Generații întregi de violonişti şi-au început studiul din paginile lui. n n Volumul I îl duce pe elev de la primul contact cu instrumentul până la gama do major: apucarea arcușului, ținerea viorii, împărțirea trăsăturii, cele patru degete pe fiecare coardă, valorile de note şi pauzele, măsura, legato-ul, intervalele. n n Fiecare lecție de vioară este însoţită de una de teorie, iar noţiunile se aşază una peste alta în ordinea în care mâna şi auzul le pot primi. Duetele, cântecele şi jocurile populare îl însoţesc pe copil încă de la primele trăsături de arcus. n n În semn de omagiu adus autorilor, ediția de faţă se deschide cu câte o scurtă biografie a fiecăruia dintre ei, iar la sfârşit adună note despre compozitorii ale căror piese se cântă în volum.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

PĂTURĂ Gri cu greutăți 200x200 cm
Această plapumă ponderată exercită o presiune plăcută, conferind un sentiment de siguranță, relaxare și un somn mai o…

PĂTURĂ Gri cu greutăți 135x200 cm
Această plapumă ponderată exercită o presiune plăcută, conferind un sentiment de siguranță, relaxare și un somn mai o…

PĂTURĂ Crem cu greutăți 6 kg
Această plapumă ponderată exercită o presiune plăcută, conferind un sentiment de siguranță, relaxare și un somn mai o…

DULAP PENTRU ÎNCĂLȚĂMINTE Alb PAL 3 clapete
Cu acest dulap pentru pantofi aduceți ordine și claritate în colecția dumneavoastră de pantofi și păstrați zona de in…
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

DULAP PENTRU ÎNCĂLȚĂMINTE Alb 3-clapete rabatabile
Cu acest suport pentru pantofi, îți poți organiza colecția de pantofi și poți avea un hol ordonat. Datorită dimensiun…

DULAP PENTRU ÎNCĂLȚĂMINTE Negru PAL 3 clapete
Cu acest dulap pentru pantofi aduceți ordine și claritate în colecția dumneavoastră de pantofi și păstrați zona de in…

BILE Multicolore set-8 lemn cu săculeț 6,5 cm
Jocul francez Boule este un joc de agrement popular pentru toate vârstele. Acest set este realizat din lemn natural ș…

BILE Multicolor set-de-8 din lemn cu săculeț
Jocul francez de aruncat bile, „Boule”, este un joc de agrement popular pentru toate vârstele. Acest set este realiza…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi un feliator pentru mere: diametru, lame și mânere
Bucătărie · Accesorii pentru fructe Cum alegi un feliator pentru mere: diametru, lame și mânere Un feliator manual pentru mere poate simplifica pregă…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un storcător manual pentru citrice: con, sită, recipient și curățare
Casă și bucătărie · Accesorii practice · Ghid de alegere Cum alegi un storcător manual pentru citrice: con, sită, recipient și curățare Exemplu de...
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o oglindă de perete: dimensiuni, ramă și amplasare
Casă și amenajare • Oglinzi și accesorii Cum alegi o oglindă de perete: dimensiuni, ramă și amplasare O oglindă de perete poate fi utilă la intrare...
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.