
Mihai Ralea - o biografie politica
Descriere
Un cameleon si virtutile oportunismului Mihai Ralea e azi un personaj aproape uitat in istoria Romaniei. Si totusi, ca intelectual si ca om politic, figura sa s-a aflat multa vreme – si sub multe regimuri – in prim-planul scenei publice romanesti: psiholog, sociolog, profesor universitar, membru de marca al PNT si redactor-sef al ziarului Dreptatea, discipol al lui Virgil Madgearu si protejat al lui Armand Calinescu, ministru al muncii in timpul regelui Carol II, sustinator al modelului de corporatism inspirat din fascismul italian, apoi tovaras de drum al comunistilor si ambasador al Republicii Populare Romane in SUA.Acuzat de oportunism de catre multi dintre contemporani, biografia lui reprezinta, in ultima instanta, un foarte interesant studiu de caz despre supravietuire – politica si personala – in vremuri tulburi, la intretaierea dintre dictaturi si totalitarisme. De aceea e chiar de mirare ca nici un istoric nu s-a aplecat pana acum asupra ei.O face, iata, Cristian Vasile, intr-o carte scrisa cu obiectivitate, acribie si cu o riguroasa atentie la detalii. Aceasta prima biografie dedicata lui Mihai Ralea in istoriografia romaneasca reprezinta un adevarat eveniment editorial si o lectura pe cat de interesanta, pe atat de actuala. — ALINA PAVELESCU O cercetare sobra, precisa si erudita: Cristian Vasile reconstruieste, din fragmentele de epoca si documentele de arhiva, imaginea unui intelectual care alege sa se reinventeze totalitar, colaborand cu carlismul si cu regimul de «democratie populara». — IOAN STANOMI
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare body{ font-family:Arial,Helvetica,sans-s…
Citeste articolul →Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.