
Minciunile monstrului meu. Seria Monster Vol.2
Descriere
ÎN LUMEA NOASTRĂ BRUTALĂ NU EXISTĂ ADEVĂR.Minciunile se revarsă până când devin realitate.Dar eu sunt hotărâtă să descopăr ce s-a întâmplat cu familia mea.Există însă o problemă.Monstrul meu, Kiril.Noi doi nu mai suntem aceiași.A devenit dificil să mai avem încredere unul în celălalt.Totuși, este de-a dreptul imposibil să punem distanță între noi.Este nebunesc, haotic și greșit, dar așa suntem croiți.Și s-ar putea să plătim pentru asta cu sânge. Cel de-al doilea volum al acestei serii captivante pătrunde mai adânc în întuneric, amplifică tensiunea emoțională și conturează o relație tot mai intimă între monstru și obsesia sa. Kay Daniels Romance Finalul este devastator: răsturnări de situație peste răsturnări de situație, toate culminând cu o inimă frântă. Aproape că m-a distrus! The Abstract Books Blog Această carte m-a făcut să trec prin toate emoțiile posibile. Vulnerabilitatea Sașei, încăpățânarea ei, durerea ei – totul a fost brutal de real. Iar Kiril? Frustrant de misterios, și totuși e imposibil să nu-l iubești. Pasiunea dintre ei produce haos și nebunie, exact așa cum trebuie. Trilogy of Romance Finalul deschis m-a luat prin surprindere și abia aștept să descopăr cum se vor lega toate lucrurile mai departe! I Like Books Bes
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Sa gatim cu Jamie | Jamie Oliver
Nici nu va pot spune cat de mult am visat sa scriu aceasta carte. Este cea mai grozava carte pe care am realizat-o vr…

Rework | Jason Fried, David Heinemeier Hansson
Majoritatea cartilor de afaceri iti dau aceleasi sfaturi perimate: concepe un plan de afaceri, analizeaza concurenta,…

Primul meu fum | Andra Matzal (coord
28 de texte despre intalnirea cu primele fumuri. O carte in care se fumeaza mult si multe, iar autobiografia face cas…

Labirintul lumii. Volumul I | Marguerite Yourcenar
Marguerite Yourcenar isi incepe acest prim volum din trilogia Labirintul lumii cu povestirea unei nasteri: a sa.De ai…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.