Mitologia primitivă. Măștile Zeului - vol. I - Joseph Campbell
Descriere
Primul volum din MĂȘTILE ZEULUI, seria monumentală în patru volume a lui Joseph Campbell În , Campbell analizează expresiile venerației religioase la oamenii timpurii și ecourile acestora în riturile triburilor primare supraviețuitoare. Campbell arată cum mitul ne-a modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului. Pe măsură ce explorează și împărtășește imagini și practici mitice arhetipale, el indică, de asemenea, modul în care aceste concepte ne influențează viața personală. „ este cea mai cuprinzătoare și cea mai imaginativă lucrare pe care o avem despre un subiect care mai devreme sau mai târziu trebuie să atragă atenția fiecărui cititor serios." — The New York Times JOSEPH CAMPBELL (1904-1987) s-a născut la New York și a absolvit Columbia University, unde s-a specializat în literatura medievală. După ce a obținut un master, și-a continuat studiile la universități din Paris și München. Din 1934 a fost profesor la Sarah Lawrence College, unde a predat timp de aproape 40 de ani și unde, în onoarea lui, a fost înființată Catedra Joseph Campbell, în cadrul departamentului de mitologie comparată. De-a lungul vieții, a călătorit mult și a scris numeroase cărți, printre care bestsellerurile și . La Editura Trei a mai apărut (în dialog cu Bill Moyers). Cuprins La încheierea Măștilor Zeului O notă la Ediția din 1969 a Mitologiei primitive I. Trăsăturile unei noi științe II. Fântâna trecutului III. Dialogul dintre știință și romantism Partea întâi. Psihologia mitului Introducere. Lecția măștii CAPITOLUL 1. Enigma imaginii moștenite I. Mecanismul declanșării înnăscute II. Stimulul-semn supranormal CAPITOLUL 2. Amprentele experienței I. Agonie și extaz II. Forța de structurare a vieții pe pământ III. Amprentele din prima copilărie IV. Animismul spontan al copilăriei V. Sistemul sentimentelor grupului local VI. Impactul bătrâneții PARTEA A DOUA. MITOLOGIA CULTIVATORILOR PRIMITIVI CAPITOLUL 3. PROVINCIA CULTURII CIVILIZAȚIILOR SUPERIOARE I. Protoneoliticul: cca 12500–7000 î.Hr. II. Neoliticul de bază: cca 7000–3500 î.Hr.* III. Neoliticul târziu: cca 5000–3500 î.Hr.* IV. Orașul-stat sacru: cca 5400–2500 î.Hr. CAPITOLUL 4. PROVINCIA REGILOR SACRIFICAȚI I. Legenda distrugerii lui Kash II. O noapte a Șeherezadei III. Regele și fecioara focului sacru CAPITOLUL 5. RITUALUL IUBIRE-MOARTE I. Moartea și învierea Fecioarei II. Evenimentul mitologic III. Persefona IV. Monstrul Anghilă V. Paralelism sau difuziune? VI. Ritualul iubire-moarte în America precolumbiană PARTEA A TREIA. MITOLOGIA VÂNĂTORILOR PRIMITIVI CAPITOLUL 6. ȘAMANISM I. Șamanul și preotul II. Magia șamanică III. Viziunea șamanică IV. Aducătorul focului CAPITOLUL 7. ANIMALE STĂPÂNE I. Legenda dansului bizonului II. Mitologia paleolitică III. Ritualul întoarcerii sângelui CAPITOLUL 8. PEȘTERILE PALEOLITICE I. Șamanii Marii Vânători II. Madona mamuților III. Stăpânul urs IV. Mitologiile celor două lumi PARTEA A PATRA. ARHEOLOGIA MITULUI CAPITOLUL 9. PRAGURILE MITOLOGICE ALE PALEOLITICULUI I. Etapa Australopithecus (3,3–2,1 milioane î.Hr.) II. Etapa Homo erectus (1890000–70000 î.Hr.) III. Etapa Omului de Neanderthal (cca> 200000–23000 î.Hr.) IV. Etapa Omului de Cro-Magnon (cca 38000–7000 î.Hr.) V. Stilul capsian-microlitic (cca 30000–4000 î.Hr.) CAPITOLUL 10. ETAPELE MITOLOGICE ALE NEOLITICULUI I. Marele Șarpe al primilor cultivatori (cca 12500 î.Hr.?) II. Nașterea civilizației în Orientul Apropiat (cca 12500–2500 î.Hr.) III. Marea difuzie CONCLUZIE. FUNCȚIONAREA MITULUI I. Imaginile locale și modul universal II. Sclavia iubirii, a puterii și a virtuții III. Eliberarea din sclavie
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.