
Nas de bulgar
Descriere
Nas de bulgar o duce pe fetița din Ferenike la liceu și facultate, transformă cronica familială într-un roman de campus (Căminul nr. 6 din faimosul Pușkin al Universității ieșene), cu studenți arabi traficanți de orice și violatori în serie, etalează recunoscător calitățile unor magiștri ca Adelina Piatkowski și Cicerone Poghirc, ne revoltă cu șicanele securistice, dar ne și provoacă vedenii exotice cu incursiunile în sudul dunărean arhaic până la Alexandru cel Mare, cu goți, traci, vizigoți și niște strămoși vlahi muntenegreni, cavaleri născuți cu sulița în mână.Spectacol complet de realism și fantasmare, cu iubiri himerice, inocențe vulnerabile și egocentrism histrionic, romanul etalează conținutul sertarelor din care au ieșit toate cărțile anterioare ale autoarei, oferindu-ne, în fascinația fostei studente pentru reveriile stihiale ale lui Gaston Bachelard, cheia cea mai sigură întru descifrarea misterelor sale. Cu văzul în Ferenike și mirosul în Nas de bulgar, putem aștepta cu înfrigurare următorul volum, dedicat, poate, auzului ca ascultare. — DAN C. MIHĂILESCU O saga învăluitoare, cinematografică, densă, în care istoria crudă se intersectează cu istoria subiectivă a protagonistei și te ține captiv într-o poveste cu mituri și spirite neîmblânzite precum zulii, evocând părți necunoscute din istoria arhaică, dar și teme sociale majore, precum condiția femeii sau a migrantului.După formidabilul roman Ferenike, Nas de bulgar e o continuare a arheologiei identitare menite să completeze un antipanteon al demonilor personali. — ROXANA DUMITRACH
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

VOBLER JACKALL TRICOROLL GT 72SR-F 7,2CM/5,7G WAKABAZAKURA YAMAME
Tricoroll face parte din seria de naluci Jackall TIMON, dedicate exclusiv pescuitului la pastrav de rau. Este un vobl…

Boken Din Stejar Rosu - Made in Japan
BOKKEN DIN LEMN, MADE IN JAPAN – AUTENTIC ȘI DURABIL Exersează arta sabiei japoneze cu un Bokken autentic, fabricat î…

Papuci flip-flop Arena Sand Thong
Descoperiți Arena Sand Thong, sandalile ideale pentru zilele călduroase de vară. Acest model elegant și confortabil e…

Pantofi Sport Skechers Model Graceful - Leaning I Culoare Negru
model graceful - leaning i a mărcii skechers colorate negru cu căptuşeală textile. contur sintetic. tip constructie: …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.