
Neuromania
Descriere
Fericirea, emoțiile, dependențele, fricile, credințele, performanțele, capacitatea sau incapacitatea noastră de a ne schimba sunt doar efectul interacțiunilor dintre neuronii noștri? În zilele noastre, totul sau aproape totul pare să-și găsească explicația în creier, neuroștiințele și științele cognitive captând interesul publicului larg. Pe baza experienței sale de cercetător în domeniul neuroștiințelor autorul se întreabă dacă nu cumva proliferarea discursurilor despre creier, această neuromanie pe care o întâlnim în prezent, se face cu prețul unor simplificări, aproximări sau chiar neadevăruri. Răspunsul îl găsim în această carte al cărei scop este acela de a le da cuvântul oamenilor de știință și de a face accesibile lucrările lor, cu limitele și precauțiile aferente, pentru a nu mai fi condamnați la discursuri caricaturale care instrumentalizează cercetările despre creier din motive ideologice sau comerciale, oferind cititorului acces la ce spun cu adevărat neuroștiințele și științele cognitive, și nu doar ce se presupune că ar spune.Albert Moukheiber este doctor în neuroștiințe și psiholog clinician. A scris lucrări despre timiditate, anxietatea socială, opinii și percepții abordate din perspectiva neuroștiințelor.Imaginați-vă o persoană care lucrează unsprezece ore pe zi pentru un patron abuziv și lipsit de considerație, care nu mai are viață socială și care petrece prea puțin timp cu copiii săi. Această persoană ajunge să dezvolte o tulburare depresivă majoră. Aceasta este, evident, rezultatul unor dezorganizări la nivelurile macro și mezo. Ar fi absurd să pretindem că asta provine dintr-o dereglare electrică neuronală care ar trebui corectată. Depresia sa face parte la fel de mult din creierul șefului său cât și din al său, dar consecințele pentru fiecare nu sunt aceleași. Modurile și ritmurile noastre de viață cauzează o problemă, și în loc să ne confruntăm cu aceasta, ne concentrăm asupra individului, asupra creierului său. Abordarea rămâne individuală. Totuși, aceste mecanisme de retroacțiune circulară pot și ar trebui să fie luate în considerare în terapie. AutorulPresupusa noastră dependență de ecrane a devenit un subiect și chiar o problemă socială urgentă de abordat. Se vorbește despre dependență, ca și cum ecranele ar fi devenit un nou drog. O logică similară se joacă aici: legătura între dopamină și plăcere o reflectă pe cea stabilită între anumite circuite dopaminergice și dependență. Într-adevăr, anumite substanțe adictive, cum ar fi opiaceele, nicotina, etanolul sau amfetaminele, provoacă o suprastimulare a unor rețele dopaminergice. Nu era nevoie de mai mult pentru ca unii să stabilească o legătură între droguri, plăcere, dopamină și dependență și să o extindă la relațiile noastre cu ecranele. Chiar și OMS (Organizația Mondială a Sănătății) a contribuit la generalizarea acestei idei. Totuși, mai multe studii au pus sub semnul întrebării un astfel de raționament simplist.Autoru
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.