
Noul Razboi Mondial al vechilor orgolii (in care vom cadea cu totii prizonieri)
Descriere
Singura dorinta pe care am avut-o pentru coperta acestui volum a fost aceea de a gasi o imagine care sa lege, subtil, trecutul de viitor - si a rezultat acel cadru in care se vad, iata, un militar si un baietel. Pentru ca textul dintre coperte vorbeste despre cum, de-a lungul secolelor si (vedem azi) de-a lungul ultimelor decenii, mereu, in spatele oricarui soldat mai exista cineva: un copil care, in virtutea acelorasi orgolii, va prelua maine armele. In rest, raman convins ca, pe campul ideilor, constienti de orgoliile si de obsesiile noastre, schimband intre noi astfel de interpretari despre lumea in care traim, despre trecutul sau prezentul ei, nimeni nu iese infrant (nici macar cei care se insala), ci castigam cu totii si, mai ales, intr-un fel sau altul, in acest conflict al ideilor, cu totii vom cadea prizonieri, in cel mai placut si benefic sens al cuvantului. Asadar, m-as bucura sa va iau prizonieri in paginile ce urmeaza, dar numai pentru a va lasa, la capatul acestui volum, mai liberi decat ati fost vreodata. AUTORUL
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.


Carte Princess Mimi Mini Magic-Scratch Book
Carte Princess Mimi Mini Magic-Scratch Book Depesche PT11413 In aceasta carte toate paginile sunt acoperite c…


Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere Multi oameni care citesc constant ajung, la un moment dat,…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca Multi cititori ajung, la un moment dat, intr-una dintre doua extreme. Fie aleg…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes Majoritatea oamenilor citesc despre subiectele care ii intereseaza deja. Este un lu…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.