O istorie a psihologiei moderne - Duane P. Schultz
Descriere
Psihologia modernă este prezentată prin intermediul personalităţilor, al ideilor importante, al şcolilor de gândire şi al momentelor care i-au influenţat dezvoltarea, subliniind schimbarea metodelor şi obiectului de studiu. Fiecare şcoală de gândire este discutată ca mişcare ce apare într-un context istoric şi social dat, nu ca entitate independentă şi izolată, fiind examinată în termenii conexiunilor pe care le are cu ideile ştiinţifice şi descoperirile ce au precedat-o şi care i-au succedat. Deşi cartea este organizată pe şcoli, autorii aduc în centrul atenţiei contribuţiile personalităţilor decisive pentru domeniul psihologiei, subliniind că munca lor a fost influenţată nu doar de vremurile în care s-au afirmat, ci şi de contextul experienţelor personale de viaţă. Scrisă într-un stil accesibil şi bogată în ilustrări, cartea se adresează atât studenţilor, cât şi specialiştilor şi tuturor celor interesaţi de evoluţia psihologiei moderne. Deosebit de importante sunt secţiunile ce cuprind fragmente din scrierile originale ale marilor psihologi, prezentând, în stilul distinct al fiecăruia, perspectiva unică asupra metodelor, problemelor şi obiectivelor psihologiei. DUANE P. SCHULTZ a fost profesor de psihologie la University of South Florida. Soţii Schultz sunt cunoscuţi pentru tratatele de psihologie scrise împreună. Autorii Autorii CUPRINS SUCCINT Cuprins Cu propriile cuvinte Prefaţă Mulţumiri Capitolul 1 Studiul istoriei psihologiei Capitolul 2 Influenţe filosofice asupra psihologiei Capitolul 3 Influenţe ale fiziologiei asupra psihologiei Capitolul 4 Noua psihologie Capitolul 5 Structuralismul Capitolul 6 Funcţionalismul: influenţe anterioare Capitolul 7 Funcţionalismul: progres şi întemeiere Capitolul 8 Psihologia aplicată: moştenirea funcţionalismului Capitolul 9 Behaviorismul: influenţe anterioare Capitolul 10 Behaviorismul: începuturile Capitolul 11 Behaviorismul: după întemeiere Capitolul 12 Psihologia gestaltistă Capitolul 13 Psihanaliza: începuturile Capitolul 14 Psihanaliza: după întemeiere Capitolul 15 Evoluţii contemporane în psihologie Glosar Bibliografie Index de nume Index de termeni
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Carnevale Dog Conserva Vita/Patrunjel/Ulei Masline 800 g
Carnevale Dog Conserva Vita/Patrunjel/Ulei Masline 800 g Hrana umeda super premium pentru caini, cu cel mai mar…

Aquael Acvariu Leddy 40 Day & Night Negru 124280
Aquael Acvariu Leddy 40 Day & Night Negru 124280 Aquael Acvariu Leddy 40 Day & Night Negru 124280 este aleger…

Vitakraft Baton Agapornis Miere/Susan 180 g
Vitakraft Baton Agapornis Miere/Susan 180 g O gustare sănătoasă și delicioasă pentru papagalii Agapornis! Batoanele V…

Pet Expert Nisip Best Clumping Lavanda 5 Kg
Pet Expert Nisip Best Clumping Lavanda 5 Kg Formula sa avansata absoarbe instantaneu urina si formeaza bulgari compac…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi un tester pentru baterie auto: tensiune, CCA, conductanță și testarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru baterie auto: tensiune, CCA, conductanță și testarea alternatorului O baterie auto poate încă porni motorul și totuși să f…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, SOH, SOC și testarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, SOH, SOC și testarea alternatorului Un tester pentru bateria auto poate oferi mult mai multe …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un pistol electric de vopsit: putere, debit, duze, rezervor și tipul de vopsea
Cum alegi un pistol electric de vopsit: putere, debit, duze, rezervor și tipul de vopsea Un pistol electric de vopsit poate fi o alternativă practică…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, conductanță și verificarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, conductanță și verificarea alternatorului Un tester pentru bateria auto poate oferi mai multe…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.