
Oameni suntem
Descriere
Există multe feluri de a-ți arăta umanitatea. Uneori ești receptiv la ipohondria brusc împărtășită a unui necunoscut, la fel ca în povestirea Instalatorul. Alteori încerci să înțelegi ce mai rămâne din tine dacă îndepărtezi lucrurile care te definesc, ca în Mina de petrol.Volumul de față cuprinde un mănunchi de povestiri – nouă la număr – și tot atâtea încercări de a arăta ce înseamnă să fii viu printre alți oameni vii, de care te leagă fire invizibile. În povestirile lui Dan Panaet lumea e ca un glob de cristal scăpat pe jos de un demiurg cinic. Prin fisurile acestui glob ochiul scriitorului vede un absurd strălucitor însoțit de hohote de râs, un râs care de cele mai multe ori anunță și un plâns. Ne aflăm, așadar, într-un Babilon populat cu români hăituiți de frici, dorințe, birocrație, umilințe și rușini, iar stilul amuzant și insolit în care exploatează aceste vulnerabilități pare să fie punctul forte al autorului. - Bogdan Răileanu În orașul din care veneam, lumea mi se părea mică, o schiță banală din manualul din geografie. Dacă ai văzut un oraș, le-ai văzut pe toate, pentru că principiul e același, doar detaliile diferă. Dar iată că orașul mare era altceva, un continent întreg pe care se-nghesuiau popoare de care habar n-aveam că există. Într-o noapte, așteptam ultimul autobuz într-o stație din Piața Unirii. Mă uitam la reclamele luminoase de pe clădiri și mi se părea că n-au niciun sens. De ce te-ai osteni să le urci acolo, când fiecare dintre noi dispare și, din acel moment, e ca și cum n-am fi existat niciodată? - DAN PANAETDAN PANAET (născut în 1984 la Buzău) este absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București,unde a obținut și doctoratul în filosofie politică. Între 2011 și 2023 a fost redactor la săptămânalul Cațavencii , iar începând cu anul 2014 a scris scenarii pentru producții TV, printre care se numără emisiunea Starea Nației și serialul Las Fierbinți . Oameni suntem este volumul său de debut
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes Majoritatea oamenilor citesc despre subiectele care ii intereseaza deja. Este un lu…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce proiectele personale pot deveni cea mai buna forma de invatare
De ce proiectele personale pot deveni cea mai buna forma de invatare Multi oameni invata din carti, cursuri sau materiale video. Aceste resurse sunt …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere Multi oameni care citesc constant ajung, la un moment dat,…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa inveti din aproape orice experienta
Cum sa inveti din aproape orice experienta Multi oameni asociaza invatarea exclusiv cu scoala, cursurile sau cartile. In realitate, o mare parte dint…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.