
Occidentul. O istorie de 4000 de ani
Descriere
Se spune că Occidentul s-a construit pe ideile și valorile Greciei și Romei antice, care au dispărut din Europa în Evul Mediu și au fost redescoperite în Renaștere. Dar dacă acest lucru nu este adevărat? Într-o lucrare îndrăzneață și magistrală, de o întindere impresionantă, Josephine Quinn susține că adevărata istorie a Occidentului este mult mai vastă decât ne-ar putea face să credem paradigma consacrată. O mare parte din istoria noastră comună s-a pierdut, ocultată de conceptul – dezvoltat în epoca victoriană – civilizațiilor separate. Trecând de la Epoca Bronzului la epoca explorărilor, cartea Occidentul. Istoria unei civilizații de 4 000 de ani dezvăluie o nouă narațiune ce acoperă milenii de întâlniri și schimburi globale care au construit ceea ce astăzi numim Occident, pe măsură ce societățile s-au întâlnit, s-au împletit și, uneori, s-au îndepărtat.De la crearea alfabetului de către lucrătorii levantini din Egipt, nevoiți să scrie pentru prima dată în propria lor limbă într-o țară străină, până la momentul în care sistemul hindus de numerație a ajuns în Europa prin intermediul lumii arabe, Quinn susține că înțelegerea societăților în izolare este atât depășită, cât și greșită. Contactul și conexiunile, mai degrabă decât civilizațiile solitare, sunt cele care determină schimbările istorice. Fără doar și poate, nu popoarele fac istoria, ci oamenii. Îndrăzneață, splendid scrisă și plină de perspective... O realizare extraordinară. Peter Frankopan O argumentație uluitoare, revoluționară, din partea unei scriitoare gata să surprindă. Lucy Worsley Una dintre cele mai fascinante lucrări de istorie globală apărute în ultimii ani. William Dalrymple Nimeni altcineva în afară de Josephine Quinn nu ar fi putut scrie o asemenea carte, plină de o erudiție și curiozitate extraordinare; o carte care te învață ceva nou aproape pe fiecare pagină. Merve Emre O carte care ne unește în vremuri de divizare. Sir Jonathan Bat
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce se aduna atatea obiecte pe noptiera
De ce se aduna atatea obiecte pe noptiera Noptiera devine rapid loc pentru carti, telefoane, cabluri, pahare si maruntisuri. O selectie simpla ajuta …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.