
Omul duplicat
Descriere
Traducere din limba portugheză de Georgiana Bărbulescu Într-un fel, se poate spune că, literă cu literă, cuvânt cu cuvânt, pagină cu pagină, carte după carte, am reușit să implantez în omul care eram personajele pe care le-am creat. Cred că fără ele n-aș mai fi cel care sunt azi; fără ele poate că viața mea n-ar fi putut să devină altceva decât o schiță imprecisă, o promisiune care, ca atâtea altele, n-ar fi rămas decât o promisiune. (José Saramago) Avem de-a face cu un fenomen neiertător de violare a teritoriului: o invazie mutuală de identitate. Deși dublurile se despart cu dinții strânși (ca să nu muște), o ură metafizică, letală, a prins deja rădăcini în relația dintre ei. Va crește într-o răzbunare care se manifestă în simetrii neînfricate și duce la tragedie — pusă în scenă cu suspans și dezvoltată cu ingeniozitate. Mai mult, pentru că acesta este un roman de Saramago, ceea ce este îngrozitor, apoi trist până la lacrimi, apoi ironic până la diabolic reușește să fie de asemenea și amuzant. Și, dincolo de asta, există tandrețea. Scriitorul folosește o singură mască și pentru tragedie, și pentru comedie. (The New York Times) Cred că romanul nu este atât un gen literar, cât un spațiu literar, ca o mare umplută de multe râuri. Romanul primește frânturi ale științei, filozofiei, poeziei, le conține pe toate; nu înseamnă pur și simplu să spui o poveste. (José Saramago) Romanele lui José Saramago inventează o circumstanță ciudată — un fel de ce-ar fi dacă, așa cum se întâmplă în science-fiction — pe care o populează cu o umanitate nefericită... Și, înainte de a-și lăsa personajele să se miște, aranjează pentru ele o comedie umană, în care să se poată juca. O grădină a raiului cu un șarpe viclean și un măr care explodează. În diferite proporții, este vorba de o furie socială — melancolică, amuzantă și uneori înspăimântătoare. (The New York Times
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Joc de societate, Uno, Disney Lilo and Stitch, JCC10
Bucura-te de distractia clasica a jocului UNO intr-o editie speciala inspirata de indragitul film Disney Lilo & S…

Ghiozdan tip troler cu 3 compartimente, Hot Wheels, Race to Win
Pregatit pentru actiune si aventura, ghiozdanul tip troler Hot Wheels Race este alegerea ideala pentru copiii pasiona…

Ghiozdan tip troler cu 1 compartiment, Barbie, Ballet
Elegant si practic, trolerul Barbie Ballet este inspirat de gratia si delicatetea lumii baletului, fiind alegerea per…

Ghiozdan cu 2 compartimente, Hot Wheels, Race to Win
Pregatit pentru noi aventuri si provocari scolare, ghiozdanul Hot Wheels, Race to Win este alegerea ideala pentru cop…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.