
Origini - Nat Cardozo
Descriere
La origini, toți am fost una și am locuit împreună pe aceeași planetă. Pe acest gând se bazează albumul Origini al artistei franco-uruguayene Nat Cardozo, care adună povești despre 22 de popoare indigene din timpurile noastre. Fiecare popor este reprezentat de un chip de copil pe care putem „citi“ locul unde trăiește. Formele de relief, animalele, oamenii și locuințele sunt integrate în trăsăturile copilului ca într-un tot din care nimic nu poate fi scos fără a periclita întregul. Prin documentarea artistică și în același timp științifică a felului de viață al acestor popoare, cartea lansează o temă de gândire inconfortabilă. Civilizația este un drum fără întoarcere (din fericire), și totuși marșul ei liniar a erodat încet mediul natural de viață al popoarelor din diverse colțuri ale lumii. Aceste vechi comunități sunt în prezent deținătoarele a 80% din biodiversitatea globului, fiind principalele protectoare ale ecosistemelor naturale. Pe toate le unește credința că pământul și apa - resurse fundamentale de subzistenţă - au o dimensiune sacră. Ilustrațiile impresionante și poveștile locale, relatate mereu la persoana I de către un copil, sunt ocazii de descoperire a zeci de culturi practic necunoscute, care fascinează prin relația lor intimă cu natura și prin lupta îndelungată pentru a-și păstra limba și formele tradiționale de viață. Așa cum spune autoarea, „Origini își propune să fie mai mult decât o carte dedicată popoarelor indigene. Este o încercare de a reflecta asupra noastră înșine, de a privi lumea dintr-o altă perspectivă și cu o altă profunzime.“ Citind această splendidă carte, este ca și cum am călători spre origini, acolo unde toți am fost una în brațele naturii. n n Ilustrații color. n n Traducere din limba spaniolă de Anca-Maria Pănoiu.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.