
Pachet 2 volume: Morometii - Marin Preda
Descriere
Pachetul conține 2 volume: • Moromeții, volumul I (464 pagini) • Moromeții, volumul al II-lea (560 pagini) Moromeții. Volumul I nu era numai un roman neideologic, nescris după rețeta vremii, ci chiar contraponderea unui univers tematic dominat de capodopera lui Liviu Rebreanu, Ion. Altfel spus, această scriere schimbă însuși canonul de concepere al așa-zisului roman rural - erau schimbate tipologiile, perspectiva narativă, modul de proiectare al unui univers epic. Rebreanu insistase nu atât asupra unui univers, ci asupra unui personaj care se confundă cu o natură; Preda articulează atât un spațiu epic, cât și un protagonist cu valoare exponențială. Moromeții. Volumul al II-lea reprezintă una dintre cele mai sceptice analize ale primilor ani de după 1944. Bezmeticul uman devine acum o forță colectivă devastatoare. Satul, până atunci repliat asupra lui însuși, se sparge. Romanul, până atunci orientat în jurul câtorva personaje, este invadat de tot felul de indivizi, oamenii așa-zisului ev nou. Este vorba de inși care vânează puterea, care luptă pentru supremație și prin care Marin Preda are prilejul să observe încă o dată ceea ce numea „expansiunea eului” - fenomen negativ, prin care insul încearcă să domine, să manipuleze. - Oana Soare Această ediție definitivă a Moromeților este ediția de referință academică, atât prin acribia lucrului editorial, cât și prin aparatul critic amplu. Studiul introductiv semnat de Oana Soare oferă o perspectivă de istorie literară și istorie a ideilor care clarifică funcția modelatoare a prozei lui Preda. Prin Moromeții, Marin Preda ne vorbește despre țărani cum nu se mai vorbise până la el. Într-o literatură saturată, aparent, de materia vieții țărănești, această apariție părea imposibilă. Marin Preda ne descoperă totuși o lume inedită, un univers moromețian cu o nouă pasiune pentru ceva mult mai puțin sau aproape deloc concret, pentru ceva abstract, o realitate îndepărtată.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.