
Pachet 3 volume. Din tainele vietii si ale Universului - Scarlat Demetrescu
Descriere
• Ediție în cutie casetă n n Pachetul conține: n • Din tainele vieții și ale Universului. Cunostinți din lumile invizibile (Versiunea originala din 1939) Volumul I (432 pagini) n • Din tainele vieții și ale Universului. Cunostinți din lumile invizibile (Versiunea originala din 1939) Volumul al II-lea (432 pagini) n • Din tainele vieții și ale Universului. Cunostinți din lumile invizibile (Versiunea originala din 1939) Volumul al III-lea (256 pagini) n n Închin această carte tinerelor generațiuni, care vor ști prin ea de unde vin, pentru ce s-au născut și unde se vor duce după moartea trupului lor. Închin această carte celui ce fu înțeleptul Khala-Dan, în casa căruia Domnul nostru Isus lua cea din urmă cină, în Ierusalim, cu ucenicii Săi, și care s-a întrupat și în neamul nostru, sub numele marelui cărturar și român: Bogdan Petriceicu Hasdeu. Închin această carte celui ce mi-a luminat calea vieții mele, celui ce de atâtea ori îmbrăca haina de om: Arjunda, Parsepal, Razik, Malkisedek, Hermes, Moise, Osimandias etc. Și totuși e stăpânul suprem al acestui pământ. M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca cititorul să-și potolească întrucâtva „setea de cunoaștere” a marilor mistere care ne înconjoară. Știu de pe acum că cititorul, pe la o vreme, are să se oprească din cititul lui și îi va veni în minte întrebarea: dar de unde știe autorul acestei cărți de aceste mistere ale universului? Întrebarea e firească și merită să aibă un răspuns: prezenta lucrare nu este decât fructul comunicărilor spiritelor superioare, lumini ale spațiilor infinite, ce au fost date la câțiva iubiți frați ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat și din ceea ce s-a scris până acum. Prezenta lucrare, dar, este un mănunchi de cunoștințe adunate din diferiți autori, din afirmările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările ce le-am primit de la marile lumini cerești. Desigur, cele ce vor fi descrise în acest tratat vor trece de înțelegerea mulțimii. Numai sufletele mai evoluate le vor înțelege, aprecia, sorbi cu nesaț, până la ultima pagină. Cei neajunși la nivelul acestor destăinuiri vor zâmbi, socotindu-le ca fantezii, ca rătăciri ale unor minți bolnave. Acestora le recomand cu insistență să închidă cartea și să nu o mai citească, căci, în adevăr, le tulbură mintea și mersul vieții lor. Dee Domnul ca lumina, ca adevărurile expuse în această carte să se reverse în sufletele semenilor mei și ca razele lor binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui și a iubirii. Ce minte redusă avea omul mii și mii de ani înapoi! Ce greu își ducea el traiul; prin câte suferințe nu a trecut omenirea, urcând treaptă cu treaptă până să ajungă la libertatea de azi, la înțelegerea lucrurilor, la cunoștința legilor fizice, chimice, mecanice, biologice, care domină și conduc lumile fizice! Când compari viața omului primitiv cu a celor din țările civilizate de astăzi, constați o prăpastie imensă. În adevăr, omul în primele timpuri fu așa de neștiutor că își ducea viața aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea când pe marginea mărilor, ca să culeagă ceea ce valurile îi aruncau - plante sau animale - când prin păduri ca să culeagă fructele arborilor, când prin câmpii unde smulgea rădăcinile și tulpinile suculente ca să-și astâmpere foamea. Azi se răsfață în locuințe comode, ba chiar somptuoase. Azi își procură hrană chiar peste necesar. Azi se împodobește cu haine scumpe și mintea lui se înalță de la preocupările animalice de altădată la chestiuni subtile, invențiuni minunate, descoperiri științifice, probleme ce merg până la infinit...
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

TABURET Maro pliabil cu spațiu de depozitare 49,5 cm
Taburetul-cufăr cu spațiu de depozitare este soluția inteligentă 2-în-1 pentru sufragerie, hol și alte încăperi. În c…

COȘ DE DEPOZITARE Natural 2-piese-set Bambus 20x31x31 cm
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

COȘ Natural 4-bucăți Bambus
Cu coșurile de depozitare, vei avea acasă un ajutor practic și decorativ pentru organizare. Fie că este vorba de prod…

SUPORT Natural bambus
Suportul practic pentru cărți din bambus este accesoriul perfect pentru gătit și copt. Cele două cleme țin cartea de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce notitele personale pot deveni una dintre cele mai valoroase resurse
De ce notitele personale pot deveni una dintre cele mai valoroase resurse De-a lungul vietii acumulam o cantitate impresionanta de informatii. Citim …
Citeste articolul →Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.