
Pachet Destine Sub Semnul Seducției
Descriere
AlchemisedCu un univers monumental, o tensiune imposibil de lăsat din mână și o relație interzisă care pulsează în întuneric, Alchemised este romanul care a zguduit lumea fantasy — o poveste despre memorie, putere, sacrificiu și legături ce pot schimba soarta întregii lumi. Ce crezi că protejezi în creierul ăla? Războiul s-a sfârșit. Holdfast e mort. Flacăra Eternă s-a stins. Nu mai ai pe cine salva. Cândva o alchimistă respectată, Helena Marino este astăzi prizonieră — a războiului și a propriilor amintiri dispărute. Prietenii ei din Rezistență au fost exterminați, darurile ei alchimice suprimate, iar lumea pe care o cunoștea zace în ruină.În noua ordine, Paladia este condusă cu o mână nemiloasă de bresle corupte și necromanți depravati, ale căror creaturi neînsuflețite au înclinat balanța războiului. Pentru Marele Necromant, Helena reprezintă o enigmă. În arhivele Rezistenței figurează ca o simplă vindecătoare, însă golurile din memoria ei ridică o întrebare periculoasă: ce adevăr crucial i-a fost ascuns în minte — și de ce?Pentru a-i fi cercetate straturile cele mai adânci ale memoriei, Helena este trimisă la Înaltul Comisar, unul dintre cei mai temuți și neînduplecați necromanți ai noii ordini. Acolo, în singurătatea unui conac în paragină, începe adevărata ei luptă: aceea de a-și apăra trecutul și ultimele rămășițe ale propriei identități.Căci închisoarea și torționarul ei ascund propriile secrete… secrete pe care Helena trebuie să le dezgroape, indiferent de preț.Recenzii O poveste amplă, desfășurată într-o lume de dark fantasy încă necartografiată. Îmbină realitățile crude ale vieții cu o poveste de dragoste care luptă să supraviețuiască. — People Debutul lui SenLinYu este un volum masiv de fantasy… Worldbuildingul superb și intriga extrem de elaborată fac din această carte o lectură obligatorie. — Kirkus Reviews În acest high fantasy cu teme foarte întunecate, SenLinYu țese o poveste încărcată de intrigi politice, cu secole de profunzime și nuanță. Mulți cititori vor fi atrași de moralitatea complexă a două personaje frânte care găsesc dragostea în mijlocul unui război. — Booklist SenLinYu a creat un univers nou, plin de viață. Alchemised mi-a reamintit ce anume face ca lectura unui fantasy bun să fie atât de plăcută. — The Atlantic O carte care mușcă și nu-ți mai dă drumul, ca un lup înfometat. Te neliniștește, te roade, și totuși, la ultima pagină, am simțit nevoia să îi mulțumesc pentru tot ce m-a făcut să trăiesc… Într-un gen adesea dominat de formule sigure, debutul lui SenLinYu amintește că ficțiunea speculativă are încă colți — și știe să muște. — Grimdark MagazinePhantasmaCând sora Ofeliei dispare, există o singură cale de a o salva. Ofelia trebuie să intre în Phantasma, un concurs mortal desfășurat într-un conac bântuit, și să revendice marele premiu: o singură dorință.Phantasma este un labirint de coridoare întortocheate și săli de bal somptuoase, un tărâm al demonilor și al ispitelor. Ofelia va înfrunta nouă provocări, fiecare mai periculoasă decât precedenta. Nu poate exista decât un singur câștigător, iar concurenții nu se vor da în lături de la nimic pentru a-și elimina rivalii.În fiecare zi, casa creează noi monștri. Însă tocmai când temerile Opheliei amenință să o copleșească, un străin misterios îi propune un târg.Fermecător, arogant și enervant de atrăgător, Blackwell susține că o poate călăuzi prin încercările mortale ce o așteaptă. În schimbul ajutorului său îi cere… zece ani din viața ei.Ofelia știe că n-ar trebui să aibă încredere în el. Blackwell nu pare periculos, dar aparențele pot fi înșelătoare. Și, mai grav, ea simte o atracție întunecată și irezistibilă care îi apropie unul de celălalt din ce în ce mai mult.Viața ei atârnă de un fir de ață. Însă în Phantasma, singurul lucru mai periculos decât să pierzi jocul este să-ți pierzi inima... Magie întunecată, pericole palpitante și o poveste de dragoste incendiară. Phantasma este un ospăț decadent pentru orice fan romantasy. — Sophie Kim, autoarea bestsellerului The God and the Gumiho Romance intens, sânge și suspans – totul într-o competiție mortală inspirată de cele nouă cercuri ale iadului. — M.K. Lobb, autoarea seriei Seven Faceless Saints Caraval, dar pentru adulți – mai întunecat, mai sângeros și mult mai fierbinte. O competiție ingenioasă, un decor care îți dă fiori și un personaj masculin care îți fură inima. O lectură de neratat. — Nisha J. Tuli, autoarea bestsellerului Trial of the Sun Queen Recenzii: Blackwell e, într-un fel, o versiune fantomatică, sexy și întunecată a lui Draco Malfoy. Ochi verzi pătrunzători, păr albicios, tipul atrăgător, limbaj tăios și pofte greu de ignorat – le are pe toate în pachetul lui. Mă așteptam la ceva erotism light, având în vedere genul, dar m-a surprins total: scenele spicy chiar au fost fierbinți! Iar când a apărut celebra replică Fetiță cuminte și acel Cine ți-a făcut asta? , mi-am dat seama că... m-a cucerit complet. Phantasma este o poveste cu o lume constru
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare body{ font-family:Arial,Helvetica,sans-s…
Citeste articolul →Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.