
Pachet Suflet ușor ca fulgul
Descriere
Adevărata pace a inimiiViața Părintelui Cleopa – o mărturie a credinței vii în vremuri tulburi.Un povățuitor al sufletelor încercate și un adevărat păstor de oameni, Părintele Cleopa de la Sihăstria a fost un om ale cărui simplitate și credință neclintită au luminat calea unui întreg popor. Cu o evlavie deosebită față de Preasfânta Fecioară, care i-a salvat viața în copilărie, Părintele Cleopa a dus o existență curată și jertfelnică, dovedind că sfințenia nu este doar pentru cei de demult, ci și pentru noi, cei de astăzi.Învățăturile sale, așezate în cuvinte simple și pline de foc duhovnicesc, ne arată cum să biruim ispitele și să regăsim pacea inimii. În paginile acestei cărți, glasul său răzbate blând, dar hotărât, mustrător, dar plin de dragoste, chemându-ne pe fiecare să nu rătăcim departe de împărăția cerurilor. Din codrii Sihăstriei până la Athos, Adevărata pace a inimii dezvăluie istoria unui suflet ales, care a atins cerul și inimile a mii de credincioși. Aveți în mâini un monument al rezistenței culturale a Bisericii Ortodoxe la toată «iama» de ideologii ce i-au mușcat liniștea și topit în lacrimi privegherea. Am recitit cu bucurie predicile din care am văzut hrănindu-se soboarele de maici de la Tismana ori chiliile sihastre ale pustnicilor, ochii ageri în căutare ai seminariștilor ori privirea, de-acum critică, a tinerilor preoți. Am revăzut lacrima de bucurie din ochii lor. Emoția citirii unui text scris după rostirea cuminte și plină de Har a unui Sfânt! — Părintele Constantin NECULAPilde pentru sufletCartea Părintelui Pimen îți va fi alături dacă:· Treci printr-o perioadă grea marcată de pierderi, probleme de sănătate sau în căsnicie, depresie și simți nevoia unui sprijin sufletesc și a unei ancore în credință;· Ai nevoie de un cuvânt plin de har care să-ți aline zbuciumul sufletesc și să te ajute să îți găsești sensul dincolo de încercările vieții; · Vrei să te simți mai aproape tradițiile credinței ortodoxe și să te întorci la rădăcinile sufletului tău;· Îți plac cărțile religioase scrise cu blândețe și claritate care te ajută să îți întărești credința;· Îți dorești să-ți pregătești inima pentru a primi cum se cuvine Lumina Învierii. O candelă aprinsă în întunericul îndoielii îți arată calea spre liniștea sufletului...Poate ai trecut prin clipe în care ai fi vrut să știi cum să ierți, cum să te rogi ori cum să-ți păstrezi nădejdea. Cartea aceasta îți este un prieten în vremuri de cumpănă – unul care îți vorbește pe înțelesul tău, cu dragoste și înțelegere, și care te ajută să găsești, în mijlocul tumultului cotidian, legătura cu Dumnezeu.Părintele Pimen Vlad împletește, cu înțelepciunea sa blândă, pilde și istorisiri cu folos, povețe venite din inimă, minuni trăite și auzite, cuvinte ale sfinților și întâmplări despre oameni simpli. Cuvintele sale pline de har despre smerenie și răbdare, despre fapte bune și iertare, despre dragoste și rugăciune te invită să guști din bucuria credinței. Precum niște candele aprinse în întuneric, ele îți luminează calea către liniștea sufletească și îți amintesc că iubirea lui Dumnezeu este fără măsură.Cartea Părintelui Pimen te va ajuta să:· Regăsești pacea sufletului în mijlocul încercărilor vieții;· Trăiești credința cu mai multă smerenie, răbdare și dragoste;· Înțelegi că suferința nu este un capăt, ci o cale spre lumină;· Îți întărești nădejdea în mila lui Dumnezeu, chiar și atunci când totul pare pierdut;· Ai încredere în puterea rugăciunii de a-ți transforma viața
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.