
Parenting fara pedepse
Descriere
În Parenting fără pedepse, Jon Fogel, educator parental și tată a patru copii, arată cum poți pune limite clare fără frică, rușine sau pedepse. Prin povești memorabile, exemple din viața reală și explicații clare, el le arată părinților cum să își recunoască propriile declanșatoare emoționale, cum să rămână calmi în momentele dificile și cum să răspundă comportamentelor copilului ținând cont de etapa sa de dezvoltare.Bazată pe cercetări din psihologia dezvoltării copilului, neuroștiință și medicină pediatrică, cartea este plină de exemple concrete cu părinți și copii obișnuiți, care au reușit să schimbe dinamica din familie folosind instrumentele simple propuse de autor. Rezultatul este o relație în care copilul cooperează din încredere, nu din teamă, într-un mediu sigur emoțional, unde limitele există, dar nu sunt impuse prin frică sau control.ACEASTĂ CARTE ESTE PENTRU TINE DACĂ:· te surprinzi ridicând vocea și apoi îți pare rău, dar nu știi ce altceva ai fi putut face;· vrei să fii ferm, dar fără să devii dur sau să-ți sperii copilul;· ai momente în care nu mai știi ce să faci, deși știi teoria;· te gândești dacă felul în care îți educi copilul acum îl va ajuta și mai târziu;· cauți o variantă care să funcționeze și când ești obosit, grăbit sau copleșit. ACEASTĂ CARTE TE AJUTĂ SĂ:· pui limite fără țipete, amenințări sau pedepse;· recunoști ce se întâmplă în creierul copilului în momentele de criză;· îți recapeți controlul asupra reacțiilor tale, chiar și când copilul te provoacă;· simți că știi ce faci, nu că încerci să supraviețuiești zilei · construiești, pas cu pas, autodisciplină și responsabilitate.· descoperi o modalitate bazată pe neuroștiință pentru a te conecta cu copilul Cu umor și o înțelegere profundă a vieții de părinte, cartea vorbește despre disciplină ca despre un act de grijă și conectare, nu de pedeapsă, o cale spre a fi părinții pe care ni i-am fi dorit. – Daniel J. Siegel, dr., autorul cărții Creierul copilului tău Recomandările sunt pline de compasiune, iar îndemnul lui Fogel «de a ne oferi nouă înșine aceeași îngăduință și iertare pe care ne dorim să le oferim copiilor noștri» îi va ajuta pe cititori să își înțeleagă și să își vindece propriile bagaje emoționale. Părinții vor găsi în această carte un adevărat balsam. — Publishers Weekly «Parenting fără pedepse» este o invitație revigorantă adresată părinților din noua generație de a regândi felul în care își cresc copiii. - Dr. Shefali, autoare bestseller New York Times Recenzii: Petiție: să fie lectură obligatorie pentru toți oamenii mari care cresc oameni mici .– Erin Jon Fogel este un protejat al lui Dan Siegel și Tina Payne Bryson, doi dintre cei mai influenți și respectați specialiști în studiul creierului și al emoțiilor copiilor, așa că nu e deloc surprinzător că această carte schimbă regulile jocului. – Regan Recomand cu toată încrederea această carte tuturor părinților, indiferent dacă copilul are 2 sau 30 de ani. Veți descoperi o modalitate bazată pe neuroștiință de a vă conecta cu copiii, fără pedepse și fără țipete, ci printr-un răspuns calm și ancorat, care îi va ghida pe termen lung. – Mega
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes
De ce merita sa citesti carti din afara domeniului tau de interes Majoritatea oamenilor citesc despre subiectele care ii intereseaza deja. Este un lu…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada
Cum sa pastrezi ideile bune din carti fara sa transformi lectura intr-o corvoada Una dintre cele mai frumoase parti ale lecturii este momentul in car…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa citesti mai bine o carte practica fara sa ramai doar cu impresia ca ai invatat ceva
Cum sa citesti mai bine o carte practica fara sa ramai doar cu impresia ca ai invatat ceva Cartile practice au un avantaj urias: promit sa iti ofere …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa folosesti cartile ca sursa de inspiratie pentru articole de blog fara sa copiezi idei
Cum sa folosesti cartile ca sursa de inspiratie pentru articole de blog fara sa copiezi idei Pentru cine scrie constant pe blog, una dintre cele mai …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.