
Părintele Elefterie Mihail de la Mănăstirea Dervent. Doctor al trupurilor și sufletelor
Descriere
Părintele Elefterie Mihail a fost cu adevărat un „om al lui Dumnezeu”, dăruit vremii în care a trăit pentru a ridica duhovnicește viața credincioșilor. Părintele Elefterie și-a prefăcut îndelungata viață, adeseori zbuciumată, plină de necazuri și prigoane aduse de vremuri - într-o ucenicie perpetuă în slujba vieții veșnice, ceea ce i‑a dat puterea de a trece peste toate greutățile. Întreaga sa viețuire, bogată în roade duhovnicești, s‑a întemeiat pe cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Toți cei care vor voi să trăiască evlavios în Hristos vor fi prigoniți”. Părintele Elefterie a fost „vasul ales” pe care bunul Dumnezeu l-a umplut de multe daruri, precum: harul înainte‑vederii, al tămăduirii, al iubirii de oameni, al postirii și al multor alți talanți. Conștient de bogăția cu care l‑a înzestrat Dumnezeu, părintele Elefterie cu vrednicie a înmulțit harurile și darurile primite, punându‑le în slujba semenilor săi, spre folos duhovnicesc și trupesc. De aceea a și fost atât de iubit de credincioși! Pentru că se dăruia celorlalți cu inima deschisă, trăia pentru ei și împreună cu ei necazurile, dar și bucuriile, însoțind pe fiecare spre limanul credinței, al nădejdii în Dumnezeu și al dragostei. - Mănăstirea Dervent „Părintele Elefterie Mihail te vindeca şi de boli sufleteşti, şi de boli de oase. Îşi dădea imediat seama de ce suferi, chiar dacă nu‑i spuneai. Era de o bunătate nemaipomenită. Stătea cu noi, nişte copii, două, trei ore, la taifas duhovnicesc, şi ne ospăta din belşug. Ne răspundea la întrebări şi ne vorbea despre capcanele care apar în urcuşul spiritual. Faptul că un părinte ca el ne acorda atâta atenţie însemna foarte mult pentru noi. Iar când plecam, de fiecare dată, ne dădea câte un ban de drum, chiar dacă noi nu ceream şi nici nu ne aşteptam. Avea harisma omeniei! - Pr. Gheorghe Holbea
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Catalog Emblematic Romania - Enescu |
George Enescu, cel mai cunoscut compozitor roman, are dimensiunile unui geniu de valoare universala.A vorbi doar desp…

Makers of Modern World : Hashemites - Dream of Arabia | Robert McNamara
The story of the Arab Revolt and the Hashemite princes who led it during the First World War is inextricably linked i…

Emblematic Romania - The centenary of the Great Union |
A great memorial of Romania's Great Union.

Puritanism | Francis J. Bremer
Written by a leading expert on the Puritans, this brief, informative volume offers a wealth of background on this key…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.