
Pasiune regasita - Liz Tomforde
Descriere
• Ediție canturi colorate (Sprayed Edges) n n Hallie. Când aveam 11 ani, familia mea s-a mutat alături de a lui. Când aveam 13 ani, el a fost prima mea pasiune. Când aveam 16 ani, ne-am îndrăgostit unul de celălalt. Iar când aveam 19 ani, ne-am frânt inimile. Șase ani mai târziu, am obținut un stagiu de practică la un cunoscut designer de interior în alt oraș. Din păcate, acel oraș se întâmplă să fie cel în care joacă el hochei. Credeam că Chicago este un oraș suficient de mare ca să-l evit, până când am avut surpriza vieții mele: fără să știu, m-am mutat chiar alături de el. Și ce este mai rău? Proiectul de renovare de care mă ocup, în speranța de a transforma acel stagiu în jobul meu de vis cu normă întreagă, este casa lui. Poate că l-am iubit odată pe Rio DeLuca, dar nu mai sunt aceeași fată. Rio. Niciodată nu am crezut că voi fi singurul din grupul meu de prieteni care nu și-a găsit perechea. Dar, după ani întregi în care am încercat să îmi găsesc jumătatea, am ajuns la concluzia că s-ar putea ca iubirea să nu mai existe pentru mine. De fapt, am crezut asta până când am angajat-o, fără să știu, pe Hallie Hart să-mi renoveze casa, iar acum trecutul nostru tumultuos mă face să retrăiesc amintiri pe care le-am ținut ascunse ani întregi. Și există ceva ce prietenii mei nu știu. Acea conexiune pe care o caut de când m-am mutat în Chicago, cea pe care unii o caută o viață întreagă, eu o găsisem de când aveam 12 ani. Iar acum, singura fată pe care am iubit-o vreodată se mută în casa de alături. Din nou. n n Traducere din limba engleză de Elena Macoviciuc.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Nisip Pet Expert Best Clumping 5 kg
Nisip Pet Expert Best Clumping 5 kg Pet Expert Best Clumping Natural este un nisip igienic premium, realizat din…

Nisip Pet Expert Best Clumping 10 kg
Nisip Pet Expert Best Clumping 10 kg Pet Expert Best Clumping Natural este un nisip igienic premium, realizat di…

Pet Expert Ansamblu Happy Cat SBE1401
Pet Expert Ansamblu Happy Cat SBE1401 Ansamblu pentru pisici, creat pentru joaca si relaxare. Structura robusta si fo…

Fluval Ustensila Multifunctionala Plante 11012
Fluval Ustensila Multifunctionala Plante 11012 Fluval Multi-Tool este o unealta universala destinata tuturor operatiu…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice O casa placuta nu inseamna neaparat mobilier scump, renovari mari sau decoruri perfecte. …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul real
Casa • Gradina • Apa • Unelte • Cumparaturi inteligente Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul …
Citeste articolul →Ghid practic
Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile
Casa • Gradina • Unelte Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile Un robot de tuns iarba p…
Citeste articolul →Ghid practic
10 lucruri pe care le cumparam des, dar ajung sa stea uitate prin casa
10 lucruri pe care le cumparam des, dar ajung sa stea uitate prin casa Probabil ti s-a intamplat si tie: cumperi un obiect convins ca iti va face via…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.