
Plugul stramb
Descriere
Pe o plantație din Bahia, în nordul rural și sărac al Braziliei, două surori găsesc un cuțit vechi sub patul bunicii lor. Fascinate de strălucirea tăișului, fac un gest nesăbuit, în urma căruia una dintre ele va deveni vocea celeilalte.Cu timpul, universul copilăriei lor se schimbă: armonia aparentă întreținută de tatăl lor, tămăduitorul locului, între lucrători și moșieri, între cei vii și cei morți se destramă, iar în locul ei apar revendicările noii generații, până când, în chip tulburător, viitorul întregii comunități ajunge să se joace pe muchie de cuțit.Itamar Vieira Junior scrie, în cadențe de basm modern, despre dragoste, credințe străvechi, familie și sclavie, împletind totul într-o poveste în care tocmai tăcerea celor fără voce este cea care dă relief cuvintelor.Itamar Vieira Junior s-a născut în 1979 în Salvador, capitala statului brazilian Bahia, și are un doctorat în studii etnice și africane. A scris trei volume de proză scurtă, dintre care A oração do carrasco, apărut în 2017, a fost nominalizat la Prêmio Jabuti de Literatura, cea mai importantă distincție literară braziliană. Romanul său Plugul strâmb, publicat în 2018, a câștigat prestigiosul premiu portughez LeYa în 2018, Prêmio Oceanos și Prêmio Jabuti în 2020, iar în 2024 a fost nominalizat la Dublin Literary Award și s-a aflflat pe lista scurtă pentru International Booker Prize. Tradus în peste treizeci de limbi, este unul dintre cele mai mari succese din literatura braziliană a ultimelor decenii. Au urmat romanele Salvar o fogo în 2023 și Coração sem medo în 2025, care, împreună cu Plugul strâmb, alcătuiesc Trilogia pământului
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Rucsac Drumeții În Natură SOLS Rider Simplu Adulți
- 100% poliester. - Înălțime: 40cm. - Lățime: 28cm. - Lungime: 14cm. - Capacitate: 15.7L. - Buzunare: 1 buzunar front…

Mănuși De Schi Alpin Hi-Tec Flam Femei
- Materiale exterioare: 95% poliester, 5% PU. - Material de căptușeală: 100% poliester. - Căptușeală: Microfleece. - …

Picior Spate
Produs conceput pentru înlocuirea piciorului din spate a bicicletei de apartament.

Spray impermeabilizant Collonil Waterstop Classic, 400 ml
Protectie optima pentru toate tipurile de piele neteda, piele intoarsa si materiale high-tech. Este recomandat de ase…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.