
Povestea fetitei pierdute
Descriere
Una dintre cele mai mari romanciere contemporane - The New York Times Book Review Odată cu acest ultim volum remarcabil al Tetralogiei Napolitane, Elena Ferrante transformă povestea despre Lila şi Elena într-o epopee extraordinară care se întinde de-a lungul a şase decenii şi se constituie într-un portret al unui cartier, al unui oraş în tranziție şi al unei țări ce-şi croieşte drum cu greu prin prima jumătate a secolului XX. - The New York Times În Povestea fetiței pierdute, Elena Lila au ajuns acum la vârsta maturității; amândouă au avut parte atât de împliniri, cât şi de eşecuri. Dincolo de toate, prietenia lor a rămas punctul în jurul căruia le gravitează viețile. Au luptat să scape de cartierul sărăcăcios din Napoli în care au crescut. Elena s-a căsătorit, s-a mutat la Florența şi a publicat câteva cărți bine primite. În acest ultim volum al tetralogiei, asistând neputincioasă la disoluția lumii pe care şi-a creat-o, decide să se întoarcă la Napoli. Lila, de pe altă parte, n-a reuşit niciodată să se îndepărteze de oraşul copilăriei. A început o afacere de succes, dar asta a adus-o mai aproape de conflictele violente din sânul comunității măcinate de ură, şovinism şi agresivitate. Cele două eroine se atrag, se resping, se influențează reciproc, se îndepărtează şi apoi se regăsesc, se invidiază şi se admiră la nesfârşit. Viața le supune la noi provocări, dar Lila şi Elena descoperă, fiecare în ea însăşi, dar şi în cealaltă, forța necesară pentru a merge mai departe
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Hill s SP Feline Adult Sterilised Salmon 3 kg
Hrana pentru pisici adulte sterilizate Hill 39;s Science Plan STERILISED CAT cu SOMON este o hrană completă pentru pi…

Hill s SP Feline Adult Sterilised Salmon 1.5 kg
Hrana pentru pisici adulte sterilizate Hill 39;s Science Plan STERILISED CAT cu SOMON este o hrană completă pentru pi…

Anti Hairball VetFood - Pulbere pentru pisici impotriva formarii bilelor de par 10x2.6 g
ANTI HAIRBALL Furaj complementar pentru pisici ANTI Hairball este o combinație de inulină, fibre, acizi grași Omega-3…

Hrana uscata caini, Superior Care Red Coat Grain Free Adult SmallMini Breeds cu Somon 1,5 kg
Nature 39;s Protection Superior Care Red Coat Grain Free Salmon Adult Small Breed hrana uscata super premium pentru c…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.