
Povești din cartierul Primăverii
Descriere
Numit în epocă și Cartierul Roșu ori Cartierul Interzis, Primăverii are o istorie aparte. La începutul veacului al XX-lea, locul se numea Grădina Bordei. Acolo Uzina de Gaze și Electricitate a Capitalei a împărțit parcele funcționarilor săi pentru a-și construi case. Proiectul prevedea locuințe modeste cu parter și etaj și curți de 400 de metri pătrați. Apă curentă, gaz și electricitate s-au introdus după război.În anii războiului, ilegaliștii, inclusiv membrii Secretariatului Partidului Comunist din România, și-au închiriat mai multe case conspirative în această parte a Capitalei. După 1944, Primăverii a devenit cartierul demnitarilor comuniști. S-au amenajat infrastructura și peisajul urban, iar în spațiile virane s-au ridicat vile somptuoase. Casele au intrat în administrarea Gospodăriei de Partid, antrepriză creată după model sovietic pentru satisfacerea trebuințelor celor mai iubiți fii ai poporului , în moduri inaccesibile cetățeanului obișnuit. Gospodăria de Partid le deservea, repara și echipa cu personal de menaj și servire, precum și cu mobilă, covoare, lenjerie, veselă și decorațiuni interioare. Construcțiile erau repartizate demnitarilor de partid și de stat și unor personalități științifice și culturale cu atribuții politice, eliberarea din funcție însemnând și eliberarea casei. Din cuprins:• Mândra Gheorghiu, despre Gheorghiu-Dej, bunicul meu… • Paul Sfetcu, despre cei 13 ani din anticamera lui Gheorghiu-Dej• Cu Gheorghe Gaston Marin, despre Rezistența franceză, electrificare, Canal, Kremlin, Casa Albă…• Ștefan Sârbu, nepotul lui Ștefan Foriș, despre trei generații în vârtejul politicii• Ion Filimon Sârbu, fiul logodnicei lui Gheorghiu-Dej, despre romantismul revoluționar al ilegaliștilor• Tatiana Brătescu, fiica lui Marcel și a Anei Pauker, despre copiii Cominternului• Valeriu Petrescu, fiul lui Petrescu-Grivița, despre fluxul întrerupt al memoriei între părinți și copii• Sorin Toma, fost redactor-șef al Scânteii, despre nefericirea de a fi trăit acea tinerețe…• Ioana Constantin, fiica adoptivă a lui Gheorghe Pintilie, primul director general al Securității, despre schimbarea iubiților fii ai poporului în torționarii neamului românesc • Andrei Lupu, fiul lui Petre Lupu, despre Ceaușescu și ai lui• Copiii lui Grigore Preoteasa, despre catastrofa de pe aeroportul Vnukovo, despre cum i-a confiscat Ceaușescu soacră-sii țuica de Petrești și cum și-a răsplătit nașul de partid• Maria Manolescu-Chivu, văduva lui Chivu Stoica, despre homosexualitatea lui Ceaușescu• Paul Niculescu-Mizil, despre metamorfoza lui 23 August• Dumitru Popescu, zis Popescu-Dumnezeu, despre trei decenii în apropierea lui Ceaușescu• Ion Stănescu, fost șef al Securității, despre fenomenul Pitești , consilieri și agenți sovietici pe teritoriul României, birourile Securității din întreprinderi, invazia Cehoslovaciei din 1968 și turiștii străini din decembrie 1989• Generalul (r) Constantin Olteanu, fost secretar al CC cu propaganda și relațiile internaționale în 1989, despre ultimul an al Ceaușeștilor• Ion Stoian, ultimul ministru de externe comunist, despre inițiativa și parcursul vizitei lui Ceaușescu în Iran din decembrie 198
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare body{ font-family:Arial,Helvetica,sans-s…
Citeste articolul →Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.