
Povesti din cartierul Primaverii - Lavinia Betea
Descriere
O serie de interviuri despre fața nevăzută a puterii comuniste. n n Numit în epocă și Cartierul Roșu ori Cartierul Interzis, Primăverii are o istorie aparte. La începutul veacului al XX-lea, locul se numea Grădina Bordei. Acolo Uzina de Gaze și Electricitate a Capitalei a împărțit parcele funcționarilor săi pentru a-și construi case. Proiectul prevedea locuințe modeste cu parter și etaj și curți de 400 de metri pătrați. Apă curentă, gaz și electricitate s-au introdus după război. În anii războiului, ilegaliștii, inclusiv membrii Secretariatului Partidului Comunist din România, și-au închiriat mai multe case conspirative în această parte a Capitalei. După 1944, Primăverii a devenit cartierul demnitarilor comuniști. S-au amenajat infrastructura și peisajul urban, iar în spațiile virane s-au ridicat vile somptuoase. Casele au intrat în administrarea Gospodăriei de Partid, antrepriză creată după model sovietic pentru satisfacerea trebuințelor „celor mai iubiți fii ai poporului”, în moduri inaccesibile cetățeanului obișnuit. Gospodăria de Partid le deservea, repara și echipa cu personal de menaj și servire, precum și cu mobilă, covoare, lenjerie, veselă și decorațiuni interioare. Construcțiile erau repartizate demnitarilor de partid și de stat și unor personalități științifice și culturale cu atribuții politice, „eliberarea” din funcție însemnând și eliberarea casei.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Nisip Pet Expert Best Clumping 5 kg
Nisip Pet Expert Best Clumping 5 kg Pet Expert Best Clumping Natural este un nisip igienic premium, realizat din…

Nisip Pet Expert Best Clumping 10 kg
Nisip Pet Expert Best Clumping 10 kg Pet Expert Best Clumping Natural este un nisip igienic premium, realizat di…

Pet Expert Ansamblu Happy Cat SBE1401
Pet Expert Ansamblu Happy Cat SBE1401 Ansamblu pentru pisici, creat pentru joaca si relaxare. Structura robusta si fo…

Fluval Ustensila Multifunctionala Plante 11012
Fluval Ustensila Multifunctionala Plante 11012 Fluval Multi-Tool este o unealta universala destinata tuturor operatiu…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice O casa placuta nu inseamna neaparat mobilier scump, renovari mari sau decoruri perfecte. …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul real
Casa • Gradina • Apa • Unelte • Cumparaturi inteligente Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul …
Citeste articolul →Ghid practic
Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile
Casa • Gradina • Unelte Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile Un robot de tuns iarba p…
Citeste articolul →Ghid practic
10 lucruri pe care le cumparam des, dar ajung sa stea uitate prin casa
10 lucruri pe care le cumparam des, dar ajung sa stea uitate prin casa Probabil ti s-a intamplat si tie: cumperi un obiect convins ca iti va face via…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.