Povești spuse pe limba apei - Ava Reid
Descriere
„INCANDESCENT, SENSIBIL ȘI SĂLBATIC.“ REBECCA ROSS, AUTOAREA ROMANULUI Effy Sayre a crezut întotdeauna în basme. Nu a avut de ales. Din copilărie, a fost bântuită de viziuni cu Regele Zânelor. Și-a găsit mângâierea doar în paginile romanului – îndrăgita carte a lui Emrys Myrddin despre o fată muritoare care se îndrăgostește de Regele Zânelor și apoi îl distruge. Acest volum jerpelit este singurul lucru care o ține pe Effy pe linia de plutire în cursul primului ei an la prestigioasa Facultate de Arhitectură llyriană. Așa că, atunci când familia lui Myrddin anunță un concurs pentru a reconstrui conacul regretatului autor, Effy simte că acesta este destinul ei. Dar Conacul Hiraeth este o sarcină imposibilă: o casă plină de mucegai, părăginită, gata să se prăbușească în marea flămândă. În plus, Effy constată că altcineva și-a stabilit deja domiciliul temporar acolo. Preston Héloury, un tânăr student la Literatură, pare hotărât să demonstreze că autorul favorit al lui Effy este un impostor. În timp ce analizează moștenirea lui Myrddin, adunând indicii din scrisorile, cărțile și jurnalele sale, cei doi studenți rivali descoperă că fundația casei nu este singurul lucru în care nu pot avea încredere. FORȚE ÎNTUNECATE, LUMEȘTI SAU MAGICE, CONSPIRĂ ÎMPOTRIVA LOR, IAR ADEVĂRUL I-AR PUTEA DUCE PE AMÂNDOI LA PIEIRE. „O atmosferă pătrunzătoare și minunat de intensă.“ RORY POWER, AUTOAREA ROMANULUI , BESTSELLER „ are tot ce-i trebuie: un basm întunecat, o idilă delicată, un mister istoric obsedant și un omagiu mustind de furie înăbușită adus celor cărora le-au fost furate istoriile. Mi-a plăcut la nebunie.“ ALIX E. HARROW, AUTOAREA ROMANULUI „O scrisoare de dragoste adresată poveștilor și tuturor celor reduși la tăcere sau uitați când poveștile au fost spuse.“ ALLISON SAFT, AUTOAREA ROMANULUI „Romantică, întunecată și tulburător de misterioasă. Mă voi gândi la această carte multă vreme.“ ERIN A. CRAIG, AUTOAREA ROMANULUI AVA REID este autoarea romanelor fantasy și , foarte apreciate de critică. După ce a absolvit Colegiul Barnard obținând o diplomă în științe politice, s-a mutat la Palo Alto, California, unde continuă să frecventeze bibliotecile universitare. este primul său roman care se adresează tinerilor. „Neîndurător ca marea în creștere și ademenitor ca târgul încheiat cu o zână.“ MELISSA ALBERT, AUTOAREA ROMANULUI „Bogată în mituri, superstiții și ploi care cad din abundență peste vechi case în ruină. O lectură plină de satisfacții.“ KENDARE BLAKE, AUTOAREA ROMANULUI
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.