
Povesti terapeutice pentru fricile copiilor Vol.1. 2-9 ani - Ioana Otoiu
Descriere
Povești terapeutice pentru fricile copiilor. Volumul I - 2-9 ani. Colecție magică de 21 de povești menite să sprijine copiii care se confruntă cu frici emoționale și situaționale, apărute în procesul de creștere și descoperire a lumii n n Frica de întuneric, teama de a dormi singur, de zgomote puternice, de animale sau de separarea de părinți sunt emoții firești în copilărie, dar uneori pot deveni copleșitoare pentru cei mici. n n Prin intermediul poveștilor, copiii pot descoperi că nu sunt singuri în fața temerilor lor și că fiecare emoție merită înțeleasă, nu ascunsă sau negată. Volumul reunește 21 de povești terapeutice dedicate copiilor cu vârste între 2 și 9 ani, care abordează cu blândețe fricile specifice acestei etape de dezvoltare. Personajele și aventurile lor îi ajută pe cei mici să-și recunoască emoțiile, să le înțeleagă și să descopere, pas cu pas, modalități de a le gestiona. n n Scrise într-un limbaj accesibil și însoțite de ilustrații color, poveștile transformă situațiile dificile în ocazii de învățare și apropiere. n n Fiecare poveste transmite un mesaj care îl încurajează pe copil să-și accepte trăirile și să capete mai multă încredere în sine. Cartea este și un sprijin pentru părinți, educatori și toți cei care își doresc să le ofere copiilor un spațiu sigur pentru a vorbi despre frici și emoții. Citite împreună, poveștile pot deschide conversații sincere și pot deveni momente prețioase de conectare. n n O carte despre curajul de a simți, puterea poveștilor și siguranța de a ști că ești iubit chiar și atunci când îți este frică. n n Cartea este potrivită pentru tine dacă: n • Vrei să-ți ajuți copilul sau nepotul să-și accepte și să-și gestioneze temerile, fără lacrimi sau rușine n • Copilul plânge, strigă sau tremură de teamă când stingi lumina, îl lași singur pentru scurt timp sau întâlniți un animal și vrei să-l ajuți să înțeleagă ce simte n • Îți dorești să-i oferi un cadou valoros, care să-l însoțească din copilărie până în adolescență și să-l ajute să gestioneze temerile specifice diferitelor etape de dezvoltare n • Ai încercat mai multe metode pentru a-l ajuta să-și depășească fricile, dar cauți o abordare nouă, blândă și empatică, prin intermediul poveștilor terapeutice n • Ești cadru didactic și cauți lecturi educative care să-i ajute pe copii să-și recunoască, să-și accepte și să-și înțeleagă emoțiile
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

NOPTIERĂ Albă front striat 2 sertare
Cu această noptieră creezi un spațiu de depozitare practic lângă pat. Polița superioară este ideală pentru flori, car…

BUFET Maro închis Negru uși glisante
Acest dulap pentru veselă aduce o notă Mid-Century în locuința ta. Aspectul închis de nuc, ușile glisante cu lamele ș…

SUPORT Natural zambilă de apă
Cu coșul împletit, ai acasă o soluție de depozitare versatilă. Coșul pentru reviste este ideal pentru depozitarea ord…

PAT TAPISAT 90 x 200cm cu schelet de pat, pat funcțional hidraulic, catifea, Verde
Un mic regat confortabil pentru copilul dumneavoastră, care transformă basmele în realitate. Spațiu de depozitare gen…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Ce tip de carti aleg oamenii ocupati
Ce tip de carti aleg oamenii ocupati Persoanele cu un program incarcat cauta adesea carti usor de parcurs, cu idei practice sau povesti captivante. c…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa alegi carti potrivite pentru copii in functie de varsta
Cum sa alegi carti potrivite pentru copii in functie de varsta Cartile pot dezvolta vocabularul, imaginatia si rabdarea copiilor. Alegerea potrivita …
Citeste articolul →Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.