Prințul și apocalipsa - Kara McDowell
Descriere
CE-AI FACE DACĂ AI AFLA CĂ SE APROPIE SFÂRȘITUL LUMII? Wren Wheeler a zburat opt mii de kilometri peste ocean pentru a descoperi că este un turist îngrozitor — unul care nu-și dorește altceva decât să se întoarcă acasă. Călătoria ei la Londra după terminarea liceului ar fi trebuit să-i schimbe viața, însă itinerarul pe care și l-a planificat în cele mai mici detalii este făcut praf. Iar lucrurile se complică și mai tare când întâlnește un băiat foarte drăguț, cu un accent elegant, care seamănă izbitor de mult cu Theo, prințul moștenitor al Marii Britanii. Când se răspândește vestea că o cometă se apropie de Pământ, amenințând să distrugă omenirea în opt zile, cei doi sunt obligați să facă împreună cea mai importantă călătorie din viața lor, deoarece Wren vrea să se întoarcă acasă — înainte de sfârșitul lumii. O POVESTE CE TE ȚINE CU SUFLETUL LA GURĂ — DESPRE REGALITATE, ROMANTISM ȘI CEA MAI DISPERATĂ CURSĂ PRIN LUME. „Amuzament, romantism și acțiune ce se împletesc într-un ansamblu dezlănțuit, plin de adrenalină. KARA MCDOWELL excelează în arta de a crea momente comice, personaje adorabile și o tensiune pe viață și pe moarte. O aventură perfectă!“ – Rachel Lynn Solomon, autoarea bestsellerului „Magnetismul dintre cei doi protagoniști și glumele lor pline de ironie fac ca o situație potențial catastrofală să devină mai suportabilă, culminând cu o excursie în jurul lumii.“ – „Haos, moarte sigură și un strop de romantism fermecător — această carte a fost exact vacanța de vară europeană de care aveam nevoie.“ - „Cititorii cărora le plac poveștile de dragoste asezonate cu o doză de aventură vor devora acest roman pe care pur și simplu nu-l poți lăsa din mână — și vor spera la o continuare.“ - KARA MCDOWELL a mai scris volumele (apărut la Editura Trei în 2021), și . Locuiește împreună cu soțul ei și trei băieți gălăgioși în Mesa (Arizona), unde își împarte timpul între scris, copt și scrutarea cerului în așteptarea ploii.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.