
Razboiul Uniunii Sovietice. Dezastru si triumf, 1941–1945
Descriere
Demarat cu scopul de a invinge puterile invadatoare ale Axei, efortul de razboi al Uniunii Sovietice a cunoscut o dimensiune fara precedent in istorie. Marile batalii purtate s-au soldat, in cele din urma, cu un triumf infiorator de scump platit: peste 25 de milioane de morti, militari si civili, si estul URSS complet devastat. Fara cooperarea dintre Est si Vest, avansul hitlerist ar fi fost imposibil de stavilit. Richard Overy, istoric desavarsit, prezinta stradaniile sovietice din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial intr-un mod echilibrat si nepartinitor. Autorul aduce in prim-plan intrebari esentiale, al caror punct de plecare se afla in conflagratia de acum opt decenii. Chiar a fost Stalin un geniu militar? S-a datorat, intr-adevar, victoria sovietica in Marele Razboi pentru Apararea Patriei doar uriasei mase de tehnica de lupta si de combatanti implicate in acerbele ostilitati - ori, poate, au mai existat si alte elemente care au contribuit decisiv? Nu cumva sufletul si elanul patriotic al rusului de rand au fost picatura care a inclinat decisiv balanta razboiului in favoarea Aliatilor? ,,Un volum impresionant si plin de compasiune despre cel mai mare efort de razboi din istorie. - The New York Times Book Review ,,O dovada de maiestrie... o naratiune vie. - ROBERT SERVICE, The Independent (Londra) ,,Overy ofera o abordare admirabil de echilibrata asupra lui Stalin si a regimului sau. - MAX HASTINGS, Evening Standard ,,Marele merit al acestui volum este dat de caracterul impartial si argumentat al informatiei. Overy ajunge acolo unde il conduc dovezile si nu se incadreaza intr-un tipar fixat a priori, asa cum fac alti istorici occidentali [...]. Overy este un mare specialist in diplomatie si in relatiile politice la nivel inalt [...], astfel ca avem o carte plina de informatii si de o mare acuratete a cercetarii. - FRANK McLYNN, The Herald ,,Overy este un istoric militar de prima clasa [...]. Scrie concis si exprima exact ceea ce vrea sa exprime [...]. Iata o relatare - scrisa de un britanic - pe care ne putem baza, una care intelege ambele parti ale problemei, fara a crea false iluzii. - NORMAN STONE, The Spectator
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Costum De Baie One-Piece NATAȚIE Speedo Eclipse Femei
- 69% nailon reciclat, 31% elastan. - Design: Bloc de culori, uni. - Închidere: Pull-On. - Decolteu: pătrat. - Tehnol…

Uniforma Kickboxing „Clasic”, aprobata WAKO, Top Ten, Negru,180 cm
„Clasic” intalneste artele martiale. Uneori mai putin inseamna mai mult. Asa ca am pastrat in mod voit si costumul di…

Kimono Karate Tokaido Nissaka
Kimono Karate Tokaido Nissaka – Perfecțiune pentru antrenament și competiție ?? Eleganță, confort și performanță – to…

Trening Givova Visa verde-negru, M
Trening Givova două piese, culoare verde şi negru, material 100% poliester. Bluza cu guler şi fermoar, tiv elastic şi…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.