
Regele Ferdinand cel Loial. Din amintirile contemporanilor săi
Descriere
La puțină vreme după moartea regelui Ferdinand (1914–1927), avocatul George N. Budișteanu a adunat și a publicat 51 de texte memorialistice scrise de personalități precum Alexandru Marghiloman, Nicolae Iorga, Alexandru Averescu, Constantin Argetoianu, Ion Gheorghe Duca, regina Maria ș.a. Cu ocazia centenarului încoronării primului suveran al României Întregite, Sorin Cristescu propune cititorilor o ediție adăugită și adnotată, care oferă o imagine de ansamblu asupra monarhului și epocii sale. „Ferdinand se simțea în largul său printre cei umili din astă lume. Îi iubea pe țărani și știa să le câștige încrederea. Îi plăcea să rătăcească ore în șir de-a lungul satelor, să pătrundă în colibele cele mai umile și să se împrietenească cu copii, cu femei și cu câini. Se pricepea bine la agricultură și știa să vorbească cu competență cu țăranii despre ogoarele lor, despre recolte, turme și grijile lor domestice. L-au denumit chiar regele țăranilor datorită simpatiei evidente pe care le-a arătat-o mereu și, de asemenea, pentru că în timpul războiului le-a promis printr-o proclamație rostită pe front că li se va împărți pământul când se vor întoarce la casele lor [...].” REGINA MARIA „Istoria va numi, desigur, pe Ferdinand I cel mai mare rege al românilor. Fiindcă deși n-a fost războinic ca Ștefan cel Mare, nici vijelios ca Mihai, nici pătrunzător ca un Carol I, el totuși a înfăptuit mai mult decât toți, și înfăptuirea e cea care fixează locul fiecăruia în paginile istoriei.” CONSTANTIN XENI „Ca prinț moștenitor, trebuie să-i recunoaștem un mare merit: niciodată nu s-a amestecat în afacerile politice. Nu a dat prilej niciunui partid politic de a încerca să-i atragă simpatiile sale. În fața sa, toți oamenii politici ai țării se bucurau de aceeași stimă și considerație. Prin această atitudine a cruțat țara de frământările ce s-ar fi putut ivi în cazul când el ar fi arătat vreo preferință, cât de mică, pentru cutare sau cutare om politic, ori pentru vreunul din partidele politice din țară.” GHEORGHE VĂLEANU „Pentru noi, care am fost martori și părtași ai acestei uriașe încleștări, un lucru e neîndoielnic: nicio încercare n-a frânt oțelul sufletului regelui nostru și nicio îndoială nu i-a străbătut inima, în care imaginea strălucitoare a victoriei era pururi prezentă. În toate amintirile mele despre el, regele Ferdinand îmi apare în aceeași liniștită și bărbătească atitudine, care nu lăsa să străbată în afară și nu radia decât o desăvârșită și liniștită încredere.” TRAIAN MOȘOIU
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Pantaloni sport Rib Cuff
• Material moale • Talie elastica cu snur • Doua buzunare frontale • Mansete elastice • Material: 55% bumbac, 45% pol…

Pantaloni sport Rib Cuff
• Material moale • Talie elastica cu snur • Doua buzunare frontale • Mansete elastice • Material: 55% bumbac, 45% pol…

Hanorac Full Zip
• Material moale • Inchidere cu fermoar si gluga cu snur • Doua buzunare frontale • Cu elastic in talie si la mansete…

Hanorac Full Zip
• Material moale • Inchidere cu fermoar si gluga cu snur • Doua buzunare frontale • Cu elastic in talie si la mansete…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.