
Reginele din Fennbirn
Descriere
Aflați istoria celor mai cunoscute regine din Fennbirn înainte ca soarta să le fi fost scrisă: Katharine, Moarta Vie, Mirabella, marea elementală, Arsinoe, Regina Urs, și Elsabet, regina cea nebună. TINERELE REGINE: Mirabella, Arsinoe și Katharine n-au plănuit dintotdeauna să se ucidă una pe cealaltă. La început, erau mai mult decât prietene, se iubeau și se sprijineau la greu. Aflați cealaltă parte a poveștii, despre copilăria lor, până în clipa când au fost despărțite. Urmărindu-le călătoria de la naștere până când au fost revendicate de familiile lor, aceasta este povestea celor trei surori de cruce înainte ca viețile să le fie în primejdie. REGINA-ORACOL: Legendara domnie a ultimei regine oracol este înecată în sânge și spaimă. Nemiloasă, smintită și bănuitoare până la obsesie, Elsabet a poruncit uciderea a mii de oameni nevinovați. Cel puțin așa s-a transmis din gură în gură, din generație în generație. Dar ce s-a întâmplat cu adevărat? Descoperiți povestea reginei care, deși născută cu darul premoniției, nu și-a putut prezice propria decădere. „Admiratorii seriei se vor bucura de o poveste excepțional scrisă. Autoarea zugrăvește cu acuratețe trăirile personajelor sale, făcându-i pe cititori să le susțină chiar de la bun început. [...] O lectură obligatorie. Fanii vor devora cele două nuvele tulburătoare.” School Library Journal
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Puradoro Balsam Universal 200ml – Hidratează cu Argan, Jojoba & Keratină
Întărește-ți părul de la rădăcină până la vârfuri și descoperă frumusețea unui păr revitalizat și sănătos. Balsamul n…

Puradoro Serum Anti-Dermatită 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva dermatitei seboreice reducând roșeața, iritațiile și cojile. Formula sa avansată, calmează s…

Puradoro Serum Anti-Psoriazis 75ml – Natural, Calmează Scalpul Iritat
Luptă eficient împotriva iritațiilor scalpului, reducând roșeața, mâncărimile și cojile. Formula sa avansată cu ingre…

Puradoro Balsam Magic Touch 50ml – Multifuncțional, Calmează Iritațiile
Un singur balsam, peste 20 de utilizări. Hidratează profund pielea uscată de pe coate, genunchi, călcâie și mâini, re…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o saltea autogonflabilă pentru camping
Cum alegi o saltea autogonflabilă pentru camping Dacă te interesează un saltea camping, merită să pornești de la problema pe care vrei să o rezolvi. …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o saltea de protecție pentru aparatele fitness
Cum alegi o saltea de protecție pentru aparatele fitness Dacă vrei să cumperi un saltea protecție fitness, începe prin a separa funcțiile necesare de…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un suport pentru halteră
Cum alegi un suport pentru halteră Oferta de suport halteră poate fi mai ușor de înțeles dacă pornești de la trei lucruri: utilizarea reală, compatib…
Citeste articolul →Ghid practic
Saltea groasă pentru fitness acasă: ce grosime și material alegi
Saltea groasă pentru fitness acasă: ce grosime și material alegi Dacă te interesează un saltea fitness, merită să compari întâi caracteristicile car.…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.