
Revolta celor răi (a doua cartea a seriei Eliberarea ținutului Oz)
Descriere
Misiunea lui Amy Gumm este departe de a se fi încheiat: tânăra trebuie să elibereze ținutul Oz de sub tirania maleficei Dorothy Gale. Ușor de spus, greu de făcut, căci singurul mod de a scăpa de Dorothy este să scoată inima Omului-de-Tinichea, să fure creierul lui Sperie-Ciori și să ia curajul Leului, un amănunt pe care Mombi a uitat să i-l spună. Având-o drept unic aliat pe misterioasa prințesă Ozma, Amy pornește, așadar, într-o nouă aventură, mai ales că și dragul ei Kansas este în pericol. Primejdii nebănuite pândesc la tot pasul, iar cele două prietene trebuie să fie mereu cu ochii în patru, pregătite pentru REVOLTA CELOR RĂI! „Paige continuă să dezvolte viziunea distopică pe care o are asupra poveștilor clasice, oferind cititorilor versiuni întunecate ale unor personaje născocite în vremuri mai senine. Volumul […] o poartă pe Amy pe tărâmuri de basm, iar, în final, aceasta se întoarce, inevitabil, în Orașul de Smarald pentru o altă confruntare sângeroasă.” Kirkus Reviews „Vrăjitorul din Oz, așa cum nu l-ai mai văzut vreodată!” Teen Vogue „Lumea construită de Paige este captivantă și o îmbogățește în mod real pe cea imaginată de L. Frank Baum.” ALA Booklist
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Set greutăți compozite bară Hop-Sport Premium 125kg
Ridicarea greutăților aduce rezultate așteptate dacă creștem treptat greutatea. Setul Premium 125 kg marca Hop-Sport …

Cadru ELOPS SPEED 500 Albastru
Produs conceput pentru bicicleta singlespeeed ELOPS SPEED 500.

Tricou crop top SALIS SS BĂRBAŢI
Napapijri SALIS SS NP0A4H8DN tricou cu mânecă scurtă este îmbrăcămintea esențială pentru un aspect ocazional, dar bin…

Manusi de Box Shock Leone Bordeaux
Mănuși de Box Leone Shock – Putere, Protecție și Durabilitate ? Material premium – Piele de Bivol – Confec…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Semne ca un articol-hub incepe sa devina prea incarcat si cum il simplifici fara sa pierzi valoarea seriei
Semne ca un articol-hub incepe sa devina prea incarcat si cum il simplifici fara sa pierzi valoarea seriei Un articol-hub bun poate deveni, in timp, …
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele lucruri ajung sa fie cumparate de doua ori
De ce unele lucruri ajung sa fie cumparate de doua ori De ce unele lucruri ajung sa fie cumparate de doua ori este un subiect simplu, dar util pentru…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce lectura ramane una dintre cele mai bune investitii personale
De ce lectura ramane una dintre cele mai bune investitii personale Unele investitii se vad imediat. Altele lucreaza in timp. Lectura face parte din a…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca Multi cititori ajung, la un moment dat, intr-una dintre doua extreme. Fie aleg…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.