
Roz. Istoria unei culori diafane - Michel Pastoureau
Descriere
Deși rar prezentă în natură (plante, minerale și chiar animale), culoarea roz a fost fabricată și folosită de oameni relativ târziu, atât în pictură, cât și în vopsitorie. Rozul devine mai frecvent în îmbrăcăminte la sfârșitul Evului Mediu, datorită utilizării unor coloranți importați din India și apoi din Lumea Nouă. Popularitatea lui atinge apogeul spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când a devenit atât romantic, cât și feminin, simbol al tandreții, plăcerii și fericirii. Cam în aceeași perioadă, horticultorii reușesc să creeze trandafiri roz - un succes atât de mare, încât floarea a dat, în cele din urmă, numele acestei culori, care până atunci nu avea nume și era considerată mai degrabă ca ținând de galben decât de roșu. Astăzi, rozul este mai puțin prezent în viața de zi cu zi decât era în epoca romantică. Mai mult, este extrem de ambivalent: unii dintre contemporanii noștri îl consideră prea strident sau de prost gust, mai ales atunci când este folosit singur, în timp ce alții îl admiră și îl consideră o culoare emblematică a modernității (pop art, pink culture). Cartea Roz, semnată de prestigiosul istoric și profesor Michel Pastoureau, este a șaptea dintr-o serie dedicată istoriei sociale și culturale a culorilor și reia această lungă și turbulentă saga a rozului în Europa, din Grecia antică până în prezent, bazându-se pe numeroase documente și o bogată colecție de imagini. Istoria rozului este una incertă, zbuciumată, dificil de reconstituit, atât de mult timp această culoare pare insesizabilă, fragilă, efemeră, rebelă la analiză și la sinteză. Probabil de aceea există atât de puține studii despre ea, cel puțin din punct de vedere istoric. Majoritatea lucrărilor disponibile se referă doar la ultimele decenii. Ele sunt adesea dezamăgitoare, concentrându-se în principal pe aspecte legate de gen: rozul feminin, albastrul masculin. Este regretabil că această problemă a distincției de gen se referă doar la o perioadă scurtă, cu atât mai mult cu cât ea reprezintă doar un aspect al bogatei simbolistici a rozului. - Michel Pastoureau
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Gourmet Perle Plic Rata 12x85 g
Gourmet Perle Plic Rata 12x85 g Gourmet Perle Plic cu Rață 12 x 85 g este o hrană umedă premium d…

Gourmet Perle Plic Vita 12x85 g
Gourmet Perle Plic Vita 12x85 g Gourmet Perle Mini Fileuri cu vita/pui/iepure/somon 12 x 85 g este o hrană umedă prem…

Chipsi Sunshine Bio Hay Papadie 0.6 kg
Chipsi Sunshine Bio Hay Papadie 0.6 kg CHIPSI SUNSHINE BIO PLUS cu păpădie ecologică este o hrană și așternut premium…

Chipsi Sunshine Bio Hay Mar 0.6 kg
Chipsi Sunshine Bio Hay Mar 0.6 kg Chipsi Sunshine Bio cu măr ecologic combină fânul de înaltă calitate din paj…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Aspirator de toaletaj pentru animale: ce putere și accesorii alegi
Aspirator de toaletaj pentru animale: ce putere și accesorii alegi Dacă te interesează un aspirator grooming animale, alegerea devine mai simplă când…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o trusă pentru bercuit conducte de frână: tipuri de evazare, diametre și adaptoare
Cum alegi o trusă pentru bercuit conducte de frână: tipuri de evazare, diametre și adaptoare Înlocuirea unei conducte rigide de frână presupune mai m…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un extractor pentru rulmenți și butuci auto: interior, exterior, hidraulic sau mecanic
Cum alegi un extractor pentru rulmenți și butuci auto: interior, exterior, hidraulic sau mecanic Demontarea unui rulment, a unui butuc, a unei roți d…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester de grosime a vopselei auto: Fe, NFe, microni, calibrare și verificarea unei mașini second-hand
Cum alegi un tester de grosime a vopselei auto: Fe, NFe, microni, calibrare și verificarea unei mașini second-hand Când verifici o mașină second-hand…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.