
Scrieri inedite Ed.2025 - Sfantul cuvios Arsenie de la Prislop
Descriere
Volumul cuprinde predici şi schițe de predici, note şi însemnări, scrisori şi sfaturi duhovniceşti, antropologie şi scurte meditaţii ale Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, care nu au fost scrise cu intenţia de a fi publicate. În tehnoredactare s-au păstrat, în mare parte, limbajul şi regulile de ortografie şi de punctuație specifice timpului când au fost scrise. n n Hristos a înviat - înseamnă: într-adevăr Dumnezeu există! Hristos a înviat - înseamnă: într-adevăr există lumea cerească, lumea reală şi fără de moarte! Hristos a înviat - înseamnă: viaţa este mai tare decât moartea! Hristos a înviat - înseamnă: răul este mai slab decât binele! Hristos a înviat - înseamnă: toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite! Hristos a înviat - înseamnă: toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate! - (Scrieri inedite, pp. 19-20) n Iată, pe scurt, conținutul acestui volum, intitulat sugestiv Scrieri inedite ale Sfântului Cuvios Arsenie de la Prislop, o carte care adună la un loc scrieri autentice ale Sfântului Arsenie. Întrucât au circulat multe texte puse sub semnul Cuviosului Părinte, Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu a socotit de cuviinţă ca, în anul 2008 să publice, în volumul Părintele Arsenie Boca - „Omul îmbrăcat în haină de in” şi „Îngerul cu cădelniță de aur”, scrierile Sfântului Arsenie (pp. 170-506), confruntate cu manuscrisele de la Sinaia, puse la îndemână de către maicile de acolo. În 2019, în contextul încheierii dosarului privind canonizarea Părintelui Arsenie Boca din partea Comisiei Mitropolitane, dar şi pentru evitarea altor confuzii legate de afirmațiile acestuia, au fost culese şi grupate tematic, în cinci capitole, spusele şi gândirea teologică a Sfântului Arsenie, apărând astfel volumul Scrieri inedite. - Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Carti de Joc Placate cu Aur 24K si cutie eleganta din lemn
Cadou Barbati Cadouri Iubit Sot Tati Sef Colegi de birou Sefa Colega de birou Haioase Amuzante Nasi Revelion Anul nou…

Organizator birou cu rafturi si suport carti
Daca biroul tau ar putea vorbi, probabil ar cere ajutor. Din fericire, acest organizator vine ca un super-erou al ord…

Autoclav 40L pentru fabricarea conservelor
Volum: 40LCapacitate borcane: 0.5 litri: 32 borcane0.7 litri: 24 borcane1 litru: 21 borcaneMaterial autoclav: In…

Autoclav 30L , din inox, pentru fabricarea conservelor, cu manometru,termometru si supapa de siguranta 6 Bari,capacitate maxima 24 borcane
Autoclav 30l pentru fabricarea conservelor este un produs din inox alimentar pentru fabricarea conservelor din carne,…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.