
Serpentine - Allex Trusca
Descriere
Alternând scriitura realistă cu cea onirică, ambele foarte atent conduse, pendulând între prezentul vieții protagonistului și rememorările unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat, romanul lui Allex Trușcă, Serpentine, induce senzația unei călătorii existențiale pe un drum sinuos, marcat de traumă, vinovăție și migrație forțată. Până la un punct, ar fi putut fi citit ca un Bildungsroman, dar nu asistăm la o reală devenire a personajului central, Adrian, ci, mai degrabă, la o mișcare șerpuitoare a destinului, punctată de întorsăturile geografice și mentale ale exilului și de imposibilitatea de a evada din bucla fără de sfârșit a traumelor transgeneraționale. Construcția narativă urmărește fluxurile memoriei, niciodată liniare, și se înalță pe un eșafodaj de asocieri, digresiuni, reveniri și paralelisme, sugerând în final că deplasarea sub semnul traumei nu se produce înainte, ci este amprentată de revenirea la locul originar al durerii. Plecarea, fuga, îndepărtarea nu oferă o soluție autentică, personajul rămânând captiv în cercurile concentrice ale amintirii și ale bolii, iar reîntoarcerea nu vindecă, ci adâncește rana. Vocea narativă este intensă și hipnotică, scoțând mereu la suprafață tensiunea confesivă și accentuând cunoașterea senzorială, dar și psihologică a lumii. Povestea acestui little man al istoriei, unul dintre nenumărații anonimi nefericiți, este, în fapt, cea a familiilor care se destramă, strivite sub povara vinovățiilor și a rușinii. Relația dintre Șarpele narator și Casă amintește simultan de credințele prezente în folclorul românesc și balcanic, dar și de interpretările psihanalitice, în care casa reprezintă structura eului, iar șarpele energia latentă, instinctul sau nevoia de transformare. Neobișnuit este aici dialogul pe care-l instituie Șarpele cu Casa, precum și felul în care romanul se deschide cu finalul, ca pentru a sublinia ideea scenariului ce se repetă la infinit, chiar dacă actanții sunt alții. Cititorul coboară și urcă pe volutele poveștilor, amețind de la aerul tare al frazelor baroce, încărcate la tot pasul cu deschideri senzoriale, preponderent olfactive. Romanul atestă fără echivoc talentul de prozator și ingeniozitatea stilistică ale lui Allex Trușcă. - Cristina Bogdan
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

COMODA SUSPENDATĂ Banff RTV135 MDF – Negru mat, stejar Artisan
Descriere Comodă cu uși TV Banff 135 din MDF negru mat este o piesă de mobilier elegantă, cu o formă lejeră și modern…

VITRINĂ suspendată TIVOLI orizontală 100, Wotan, LED albastru
Vitrina Tivoli este un omagiu adus designului italian elegant și atemporal. În vitrina Tivoli veți găsi spațiu pentru…

COMODĂ CU UȘI MORDEN KOM1 Corp rotunjit Alb Alb
TREI COLORI DISPONIBILE – negru, alb sau cașmir, adaptare perfectă la diverse amenajări. FAȚADE CU CANELURI – un acce…

VITRINĂ TIVOLI, stejar Wotan + alb
Vitrină Tivoli este un omagiu adus designului italian – elegant și atemporal. Oferă spațiu pentru cărțile dvs. prefer…
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

VITRINĂ suspendată SAVONA, negru, LED albastru
Cu vitrina Savona puteți aduce ordine în bucătărie, cameră de zi sau dormitor. Aceasta oferă spațiu pentru porțelan, …

COMODĂ NANAIMO KOM3-3D3S Fațade profilate, alb
DESIGN MODERN CU FAȚADE STRIAȚE – comodă NANAIMO se remarcă prin striurile elegante și structura din oțel, care o tra…

VITRINĂ suspendată TIVOLI orizontală 100, Wotan, LED multicolor
Vitrina Tivoli este un omagiu adus designului italian elegant și atemporal. În vitrina Tivoli veți găsi spațiu pentru…

MĂSUȚĂ de cafea KELOWNA STO1-3S Sistem de închidere silențioasă a fațadelor, roșu
DESIGN MODERN ȘI FORMĂ LEJERĂ – măsuța de cafea Kelowna se prezintă elegantă și subtilă datorită picioarelor subțiri,…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice
Casa si gradina mai placute prin alegeri simple si practice O casa placuta nu inseamna neaparat mobilier scump, renovari mari sau decoruri perfecte. …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul real
Casa • Gradina • Apa • Unelte • Cumparaturi inteligente Cum alegi o pompa submersibila: debit, inaltime de pompare, apa curata sau murdara si costul …
Citeste articolul →Ghid practic
Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile
Casa • Gradina • Unelte Robot de tuns iarba pentru curte: cum alegi modelul potrivit fara sa platesti pentru functii inutile Un robot de tuns iarba p…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi o camera de supraveghere pentru acasa
Cum alegi o camera de supraveghere pentru acasa O alegere buna nu incepe cu pretul, ci cu nevoia reala. Inainte sa cumperi, merita sa verifici compat…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.