
Sfântul Apostol Pavel
Descriere
Prefață de Teodor Baconschi În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a lumii mediteraneene, așteptând profetic convertirea împăratului Constantin. În volumul de față, datele enciclopedice se aliază cu nervul reportajului, racordul contemporan înviorează decorurile pândite de Antichitate, iar creștinul practicant, care nu chiulește de la divinele oficii, e cadorisit cu gramatica lecturilor pauline de peste an. Fiecare Apostol primește o succintă hermeneutică deloc fastidioasă, ba chiar elocventă pentru cea mai originală parte din arhitectura volumului. (Teodor Baconschi) Așa constatăm cu neprefăcută mirare noi, cei de acum, cum s-ar preschimba lumea dacă am urma povețele Sfântului Apostol Pavel; dar mai observăm – privind în amonte în istorie – și cât de seducătoare au fost aceste cuvinte pentru contemporanii săi, venite de la unul care și-a pus viața chezășie pentru adevărul celor afirmate! Pe care a și pierdut-o la Roma, unde altundeva? sub paloșul gâdelui, însă lăsând în urmă credința creștină curată, epistole și episcopi, mod de lucru nemaivăzut până la el și tehnici misionare nebănuite, minuni și învieri din morți, discursuri aprinse și convertiri miraculoase, ucenici fideli și admiratori dezlănțuiți. (Răzvan Bucuroiu
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geacă KILPI Alba, Roz Deschis, Femei
Geaca KILPI Alba-W Kilpi ALBA-W: geacă izolată pentru femei cu tehnologii revoluționare Kilpi ALBA-W este unul dintre…

Jacheta pentru bărbați Nike Therma Fit Park 26
Jacheta pentru bărbați Nike Therma-FIT Park 26, albastru închis, concepută pentru zilele reci și antrenamentele în ae…

Geacă KILPI Alba, Negru, Femei
Geaca KILPI Alba-W Kilpi ALBA-W: geacă izolată pentru femei cu tehnologii revoluționare Kilpi ALBA-W este unul dintre…

KD 18 Aunt Pearl
Modelul Nike KD 18 Aunt Pearl este ușor mic. Vă recomandăm o jumătate de mărime mai mare. Data lansării : 2025-10-07 …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru masina in sezonul rece
Produse utile pentru masina in sezonul receAcest ghid te ajuta sa alegi produse potrivite nevoilor tale. Compara caracteristicile importante, verific…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru masina in vacanta
Produse utile pentru masina in vacantaAcest ghid explică principalele criterii de alegere și oferă recomandări practice pentru o achiziție inspirată.…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala
Produse utile pentru o bucatarie moderna si functionala O bucatarie moderna nu inseamna neaparat mobilier scump sau aparate complicate. O bucatarie b…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.