
Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul
Descriere
Între sfinții nevoitori ai vremurilor noastre, Cuviosul Paisie Aghioritul ni se arată ca un luceafăr deasupra Muntelui Sfânt – monah de-a pururi rugător, vas ales al harului dumnezeiesc și povățuitor blând al mulțimilor însetate de Dumnezeu.Dar ce evlavie sălășluia în acest monah, de se apropiau păsările cerului fără frică, iar fiarele câmpului veneau la el ca la un al doilea Adam? Ce taină purta trupul acela istovit de post și de priveghere, de simțeau toți în preajma lui pacea din Ceruri? Ce rugăciune ardea în el noaptea, de se umplea chilia de o lumină mai strălucitoare decât soarele, iar el abia cuteza să respire, de teamă să nu risipească ce i se dăruise?Sfântul Paisie vindeca bolnavi fără să-i atingă, răspundea la întrebări înainte să fie rostite, vorbea cu oameni în limbi pe care nu le știa și se afla, în același timp, în chilia sa și la căpătâiul celor suferinzi din lume. Se lupta cu diavolii în fiecare noapte și îi biruia – nu prin puterea sa, ci prin Cel ce sălășluia întru el. Această carte este o fereastră deschisă spre sufletul unuia dintre cei mai îndrăgiți sfinți – o comoară de învățături înțelepte și mărturii cutremurătoare, culese spre uimirea și mângâierea celui ce o va citi. Fiul meu nu mai vorbea cu mine de doi ani. Am început să dorm cu icoana Sfântului Paisie sub pernă. Peste o săptămână m-a sunat. Plângea. Eu plângeam. Ne-am regăsit. - Elena, 52 ani Medicii îmi spuseseră că nu mai pot face nimic. Am început să mă rog la Sfântul Paisie, așa cu îmi recomandase duhovnicul. La următorul control, doctorul m-a privit lung și mi-a spus: <<Nu știu ce ați făcut, dar continuați.>> - Gheorghe, 61 ani Mă simțeam epuizată, golită pe dinăuntru. Am deschis cartea la o pagină la întâmplare și primul rând m-a oprit în loc — părea scris special pentru mine. De atunci, citesc în fiecare seară câteva pagini din carte și dorm liniștită. – Maria, 48 an
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.