Silvan despre Silvan. Memorii răzlețe

Descriere

„Manuscrisele lui Silvan trebuie parcurse cu mare atenție, pentru că la fiecare paragraf pot fi descoperite informații interesante care, altfel, ar putea fi omise. Notele disparate, scrise pe foi volante, dar cu referire la texte preexistente, trebuiau căutate cu migală, spre a fi plasate la locul cuvenit. Acest volum a fost compus ca un puzzle, din fragmente minuscule, găsite – uneori, din întâmplare sau din noroc – într-o arhivă vastă. Artistul nu a redactat niște amintiri sistematice, convenționale, în conformitate cu genul consacrat, respectând riguros cronologia și firul firesc al vieții sale. El s-a referit mai mult la întâlnirile sale iconice, la locurile vizitate, la ambianța satului oltenesc unde s-a născut și a copilărit, a Ploieștiului, unde și-a efectuat studiile liceale și a Berlinului, unde le-a făcut pe cele universitare, apoi la atmosfera cafenelei bucureștene antebelice și la starea de spirit din redacțiile cu care a colaborat. A lăsat câteva rânduri remarcabile despre cei în preajma cărora s-a aflat, fragmente ce ar putea constitui nucleul unei istorii neoficiale, subiective, a literaturii și culturii naționale dintr-un interval destul de lung, de circa șaptezeci de ani.” Adrian-Silvan Ionescu   „Tudor Arghezi a fost un tarabagiu care vindea de toate. Romancier n‑a fost. N‑a fost nici dramaturg. Le‑a încercat pe toate. Era un împletitor de cuvinte originale, ca unele femei pricepute la facerea puloverelor, care așază într‑un anumit fel bumbii și ornamentația, neobișnuit față de cum se lucrează.” „Nichita Stănescu își aranja sau, mai bine spus, «nearanja» frizura în așa hal ca să se întoarcă lumea pe stradă să se întrebe: cine o fi ăsta? Îi plăcea să fie neglijent de la gât în sus.” „[...] când vorbea Petre Țuțea, Cioran îi sorbea vorbele, era numai ochi și urechi. Aveam impresia că ar fi dorit să nu‑i scape nicio vorbă sau expresie plastică din ideile lui Țuțea. Cred că era idolul noului sosit la Berlin. De altfel, am aflat mai târziu că Cioran îl venera, chiar după zeci de ani, pe Țuțea, deși în acest interval nu‑l mai întâlnise.” „La Berlin l-am cunoscut pe Herbert von Karajan, marele dirijor de mai târziu; era cu un an mai mare decât mine, iubea un model de la Academia de Pictură și mâncau câteodată la Mensa Academica (localul studenților). [...] Karajan era un mare lăudăros, spunea că el o să ajungă mare, de altfel, toți credeam c‑o să ajungem mari, toți aveam încredere în forțele, talentul și viitorul nostru.” „Am slujit arta și las pagini (imagini) de document al vieții literare, teatrale, muzicale, plastice din vremea mea, în decursul atâtor zeci de ani. Am slujit arta după puterea și înțelegerea (priceperea) mea timp de zeci de ani, cu dragoste față de alți slujitori ai ei.” Silvan D. Ionescu