
Singur. Viata lui Mihail Sebastian
Descriere
Viața e simplă era deviza lui de tinerețe. Născut într-o familie de evrei cu veche tradiție în Țările Române, Mihail Sebastian a trăit însă în cea mai zbuciumată epocă din istoria modernă a Europei. S-a născut la Brăila, înaintea Primului Război Mondial, a citit, a scris, a iubit și a călătorit înaintea celui de al Doilea, a cunoscut teroarea antisemită părăsit de prieteni și a murit pe neașteptate în zorii așezării lumii în matca totalitarismului sovietic. Reconstituirea acestei vieți împletește cu măiestrie contextul istoric și intelectual al vremii cu scrierile gazetărești, cu lecturile, romanele, piesele de teatru și Jurnalul lui, într-un portret mai actual ca oricând pentru Europa zilelor noastre. Sarcina – dacă nu vocația – intelectualilor este să opună regimurilor totalitare îndoiala, conștiința, spiritul lor critic. Guvernele autoritare, în schimb, le cer să spună da sau nu, ca să știe cine e de împușcat pe loc și cui i se poate îngădui să trăiască. Ce e de făcut însă cu cei care nu spun nici da, nici nu, nu vor să se alinieze nici la dreapta, nici la stânga? se întreabă retoric Sebastian, dând de înțeles că acestea sunt rostul și rolul intelectualilor și scriitorilor într-o societate. În orice caz, acestea sunt atitudinea și convingerea lui. A nu fi nici de dreapta, nici de stânga nu înseamnă demisia din treburile cetății, ci curajul de a veghea cu conștiința trează în fața deciziilor politice care hotărăsc viața individului și a colectivității. Misiunea cărturarului constă tocmai în curajul de a-și afirma activ modul nepartizan de gândire
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Sandale Terra FI Lite - verde femei
Sandala pentru femei, Teva W'S Terra Fi Lite, garanteaza un confort flexibil atat pe betonul urban, cat si pe traseel…

Ochelari de soare Bolle BREAKER
Marime – M | Baza – 8 n nCuloare lentile TNS violet | Culoare rama Alb mat n nMaterial …

Cămașă cu mâneci lungi Trekking Călătorie TRAVEL100 Mov Damă
Produs conceput pentru trekking călătorie.

Jacheta Drumeții În Natură Regatta Wentwood 3 În 1 Femei
- Materiale exterioare: 100% poliester. - Material căptușeală: 100% poliamidă. - Umplutură: izolată, Thermo-Guard. - …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Produse utile pentru studenti care fac viata mai usoara
Produse utile pentru studenti care fac viata mai usoara Anii de facultate sunt o perioada plina de provocari, proiecte, examene si experiente noi. St…
Citeste articolul →Ghid practic
Produse utile pentru studenti care pot face viata mai usoara
Produse utile pentru studenti care pot face viata mai usoara Perioada studentiei este una dintre cele mai interesante etape ale vietii. Pe langa curs…
Citeste articolul →Ghid practic
Puterea obiceiurilor mici: cum schimbarile marunte pot produce rezultate mari
Puterea obiceiurilor mici: cum schimbarile marunte pot produce rezultate mari Atunci cand oamenii isi propun sa faca schimbari importante in viata lo…
Citeste articolul →Ghid practic
Tehnologia utila acasa fara sa iti complici viata
Tehnologia utila acasa fara sa iti complici viata Tehnologia ar trebui sa ne faca viata mai usoara, nu mai complicata. Cu toate acestea, multe produs…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.