
Sinteze de vocabular si teste-grila pentru examenele de admitere la Facultatea de Drept si Academia de Politie. Limba romana Ed.5 - Maria Copilau, Roxana-Gabriela Tudorescu, Diana-Maria Gogoasa
Descriere
Prezența lucrare a luat naștere ca urmare a unei frumoase colaborări între studenții Facultății de Drept și Editura Universul Juridic. Inedită prin cuprinsul său, sinteze de vocabular și teste-grilă atent selectate, asociate cu tematica de admitere la Facultatea de Drept sau la Academia de Poliție, aceasta reprezintă o provocare, stimulând și gestionând atât cunoștințele, cât și emoțiile specifice acestor examene de admitere. Proiectul reprezintă eforturile sincere ale foștilor elevi, asemenea dumneavoastră, în vederea pregătirii pentru examenele de admitere. Acesta este structurat în 12 capitole (despărțirea în silabe, forme de genitiv-dativ, forme de plural, accentul, cuvinte compuse, abrevieri, forme libere, omofone, cuvinte invariabile, pleonasme, verbe, neologisme), fiecare dintre acestea fiind împărțit, la rândul lui, în două părți, în prima parte având sinteze de vocabular, iar în a doua parte teste-grilă. De asemenea, sperând să vă încurajeze în demersul dumneavoastră și să vă motiveze, autoarele v-au împărtășit, în câteva rânduri, experiențele și tehnicile proprii privind pregătirea pentru examenul de admitere, motivele pentru care au ales acest drum, precum și primele impresii ale vieții de student, viitor jurist. Vă dorim succes și inspirație, sperând să aveți și dumneavoastră succesul autoarelor lucrării!
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Rucsac Classic Flight 12L
Gama de rucsacuri de calatorie CabinZero Classic este conceputa pentru a fi un companion de incredere in fiecare cala…

Bicicletă oraș copii 24" Davi Amelia 9-12 ani 14" 1 viteză
Bicicletă oraș copii 24" Davi Amelia 9-12 ani 14" 1 viteză Cadru: Davi Amelia este bicicleta potrivită pentru copiii …

Scaun de camping pliabil 2 în 1 NILS CAMP NC3502
# Scaun turistic NC3502 – Confort și funcționalitate într-un singur produs NC3502 este un scaun de călătorie versatil…

Spodnie męskie M NP DF TIGHT
Nike Pro Men's Dri-FIT Fitness Tights în negru oferă design ajustat și aderent la corp confecționat din materiale de …
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa alegi carti potrivite pentru copii in functie de varsta
Cum sa alegi carti potrivite pentru copii in functie de varsta Cartile pot dezvolta vocabularul, imaginatia si rabdarea copiilor. Alegerea potrivita …
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi carti bune pentru copii
Cum alegi carti bune pentru copii Cartile pentru copii pot dezvolta imaginatia, vocabularul si placerea de a invata. Alegerea unei carti bune depinde…
Citeste articolul →Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.