
Strainul din interior
Descriere
În această carte, Victor Neumann lansează un apel la luciditate, fiind preocupat de nedreptatea care i s-a făcut și de respectul pe care îl merită, de interacțiunea umană și de căutarea temeinică a adevărului. În contrast cu declarațiile populiste ieftine, cercetarea faptelor necesită un efort real, onestitate și o abordare metodică. În același timp, el formulează un rechizitoriu împotriva tradiției românești a formelor fără fond, împotriva oamenilor politici și a publiciștilor farisei, împotriva instituțiilor statului care nu își îndeplinesc obligațiile. Cartea este o autobiografie de inspirație istorică, tratând fricțiunile și oportunitățile unei vieți în Banat și în România. ...Dosarele Securității nu trebuie citite în niciun caz ca protocoale, ci mai degrabă ca puncte de vedere (Chladenius) ale serviciilor secrete care trebuie descoperite, analizate și interpretate în funcție de prejudecățile și interesele lor. Drumul României spre democrație va reuși numai dacă dosarele Securității, ca și toate celelalte texte din trecut și din prezent, vor fi citite critic și contextualizate, dacă vor fi istoricizate. În acest sens, știința istorică este o știință civică, una care vizează argumente bine fundamentate în dialogul public.Ediția a II-a a cărții Străinul din interior, revizuită și completată, include un Postscriptum și un Addendum în care sunt explicate modul în care a fost fabricat dosarul de informator, manipularea arhivistică a CNSAS având ca scop stigmatul și demonstrând o versiune a realității modelată de directive politice, semnificația conceptelor social-politice comuniste și postcomuniste. Informațiile noi completează biografia autorului, evidențiind mitul evreului imaginar și demonstrând fără putință de tăgadă absența comportamentului delator. Noua ediție include detalii despre scandalurile artificiale privind activitatea de director al Muzeului Național de Artă Timișoara, cum și cine a provocat restituirea tablourilor pictorului Corneliu Baba împrumutate de la Muzeul Național de Artă al României, în ce a constat falsa evaluare a managementului din ultimul an de directorat și decizia nelegală de destituire din funcție așa cum a demonstrat instanța. Informațiile și descrierile din această ediție probează faptul că numeroasele controverse din viața publică a Timișoarei ultimului deceniu au izbucnit după ce orașul a fost desemnat capitală europeană a culturii
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.