Studii despre societate și religie - Opere Esenţiale, vol. 9 - Sigmund Freud
Descriere
Studiile reunite în acest volum alcătuiesc partea cea mai importantă a psihanalizei aplicate. Miza teoretică este extrem de ambițioasă, și anume de a explica începuturile principalelor dimensiuni ale culturii umane (morala, dreptul, religia), utilizând perspectiva inconștientului, așa cum va constata cititorul parcurgând celebra lucrare Totem și tabu, numită de Mircea Eliade „romanul negru al psihanalizei". Nu doar trecutul îndepărtat al fenomenelor culturale majore face obiectul interesului întemeietorului psihanalizei, ci și viitorul lor. Religia, atât de preocupantă pentru Freud, este cercetată sub acest aspect în controversata lucrare Viitorul unei iluzii. Cunoștințele puse în joc sunt impresionante: atât în Totem și tabu, cât și în Moise și religia monoteistă, Freud utilizează informații istorice și etnografice foarte întinse și aprofundate. Toate firele problematicii volumului se strâng în amplul studiu Disconfort în cultură, unde Freud pune în discuție cultura din perspectiva fericirii individului, dovedindu‑se a fi, alături de Nietzsche, unul dintre cei mai severi critici ai culturii prin dezvăluirea consecințelor psihice ale represiunii instinctelor - SIGMUND FREUD - SIGMUND FREUD CUPRINS Consideraţii actuale despre război şi moarte (1915) (Trad. Roxana Melnicu) Notă introductivă I Dezamăgirea războiului II Relaţia noastră cu moartea Psihologia maselor şi analiza Eului (1921) (Trad. George Purdea şi Vasile Dem. Zamfirescu) Notă introductivă I. Introducere II. Sufletul maselor în descrierea lui Gustave Le Bon III. Alte concepţii asupra vieţii psihice colective IV. Sugestia şi libidoul V. Două mase artificiale: biserica şi armata VI. Alte obiective şi direcţii de cercetare VII. Identificarea VIII Iubirea şi hipnoza IX. Instinctul gregar X. Masa şi hoarda primitivă XI. Despre una dintre treptele de dezvoltare ale Eului XII. Câteva consideraţii suplimentare Viitorul unei iluzii (1927) (Trad. Roxana Melnicu) Notă introductivă Disconfort în cultură (1930 [1932]) (Trad. Roxana Melnicu) .. Notă introductivă De ce război? (1933 [1932]) (Trad. Roxana Melnicu) Notă introductivă Totem şi tabu. Câteva corespondenţe între viaţa psihică a sălbaticilor şi cea a nevroticilor (1912–13) (Trad. Raluca Hurduc) Notă introductivă Prefaţă Prefaţă la ediţia ebraică I. Oroarea de incest II. Tabuul şi ambivalenţa mişcărilor afective III Animism, magie şi omnipotenţa gândurilor IV Revenirea infantilă a totemismului Despre obţinerea focului (1932[1931]) (Trad. Daniela Stefănescu) Notă introductivă Moise şi religia monoteistă. Trei eseuri (1939 [1934-1938]) (Trad. Daniela Ştefănescu) Notă introductivă I. Moise, egiptean II. Dacă Moise a fost egiptean... III. Moise, poporul său şi religia monoteistă PARTEA ÎNTÂI Observaţia preliminară I Observaţia preliminară II A. Premisa istorică B. Perioada de latenţă şi tradiţia C. Analogia D. Aplicarea E. Dificultăţi PARTEA A DOUA Rezumat şi recapitulare A. Poporul Israel B. Marele om C. Progresul în spiritualitate D. Renunţarea la pulsiuni E. Conţinutul de adevăr al religiei F. Întoarcerea refulatului G. Adevărul istoric H. Dezvoltarea istorică Bibliografie Lista abrevierilor Indice de nume şi termeni
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Brit Premium By Nature Light - 15-kg
Brit Premium By Nature Light Hrana completa formula de curcan si de pui, pentru caini supraponderali de toate rasele.…

Eat&Fun Recompense Caini Pui Si Cod Cub 100 g
Eat&Fun Recompense Caini Pui Si Cod Cub 100 g Remediu antistres – recompense delicioase ce captează atenția câini…


Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum alegi o saltea de fitness pentru antrenamente acasa - Ghid complet despre grosime, dimensiuni, materiale, aderenta, confort, exercitii si intretinere
Cum alegi o saltea de fitness pentru antrenamente acasa - Ghid complet despre grosime, dimensiuni, materiale, aderenta, confort, exercitii si intreti…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, curent de pornire, alternator și interpretarea rezultatelor
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, curent de pornire, alternator și interpretarea rezultatelor O baterie auto poate părea în regulă ș…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru baterie auto: tensiune, CCA, conductanță și testarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru baterie auto: tensiune, CCA, conductanță și testarea alternatorului O baterie auto poate încă porni motorul și totuși să f…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, SOH, SOC și testarea alternatorului
Cum alegi un tester pentru bateria auto: tensiune, CCA, SOH, SOC și testarea alternatorului Un tester pentru bateria auto poate oferi mult mai multe …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.