Inapoi la produseContinua sa descoperi ofertele din catalog
Sufletele noastre zbuciumate

Sufletele noastre zbuciumate

Pret de la49,90 lei

Descriere

Oare va putea să-i redea zâmbetul? Azalée nu se întoarce în Charleston, orașul ei natal, cu dragă inimă. Cu câțiva ani în urmă, a ales să plece pentru a se îndepărta pe cât posibil de cei care i-au făcut rău. Mama ei tocmai a murit, iar ea trebuie să se ocupe de casă și de moștenire. Revine așadar în căminul familiei, cu speranța că va fi doar pentru scurtă vreme. Însă curând îl întâlnește pe Eden, noul ei vecin. Simpatic, amuzant, diferit de bărbații pe care i-a cunoscut până acum, el îi inspiră dorința de a se schimba, ba chiar de a ceda farmecului său. De a fi din nou fericită. Dar asta înseamnă să rămână în Charleston. Poate Azalée să se despartă de trecut, să uite tot ce s-a petrecut aici?  Am explorat tematici care mă preocupă. Am fost o adolescentă care nu se simțea bine în pielea ei, care nu era foarte sociabilă. Scrisul a fost eliberator, terapeutic, iar oamenii s-au identificat cu mesajele pe care le transmit personajele mele. Acum, că am dobândit o voce, încerc să nu o irosesc. - Morgane Moncomble Morgane Moncomble s-a impus în câțiva ani ca papesă a genului romance cu povești apreciatede cei între 15 și 30 de ani, care vorbesc despre relații amoroase și teme actuale precum hărțuirea, diversitatea... În Franța, e regina domeniului romance. - Le Parisien Nu degeaba e autoarea numărul 1 a genului new romance în Franța. Un succes mondial care abia începe. - Version Femina

Exploreaza:#librex.ro

Oferte disponibile

Compara preturile si alege comerciantul potrivit.