
Sunt mame mult mai rele decat tine
Descriere
Un cadou amuzant și liniștitor pentru orice mamă: fiindcă toate ne străduim cât de mult putem, iar lumea naturală e plină de mame mai rele decât tine!O mamă koala își hrănește copiii cu propriul caca. Da, caca. Mamele panda își abandonează un geamăn, fiindcă să crești doi pui e, ei bine, pur și simplu prea mult. Și, din când în când, o mămică hamster pufoasă își mănâncă – da – puii nou-născuți.Acestea și alte fapte adevărate din regnul animal ne aduc, cu umor, cu picioarele pe pământ legat de ceea ce înseamnă să fii un părinte bun . Așadar, mamă umană, e timpul să lași grijile deoparte – fiindcă ești o mamă grozavă. Glenn Boozan e o scriitoare extrem de amuzantă, iar această carte nostimă este un cadou pentru mamele mediocre de pretutindeni. Conan O’Brien Această carte este isteață, amuzantă și copilărească, dar și realmente necesară. Cumpărați cartea pentru mamele din viața voastră, astfel încât să știe că au reușit. Sarah Silverman Societatea pune foarte multă presiune pe noi să fim perfecți, iar aceste fapte haios de oribile m-au făcut să mă simt mai bine legat de cât de varză sunt. Ba chiar m-au făcut să-mi reanalizez, pentru scurt timp, decizia de a nu avea copii! Adam Conover, creatorul și gazda Adam Ruins Everything Ador cartea asta! Sună ca un cântec atunci când o citești cu voce tare și e atât de amuzantă și de drăguță, încât aproape că mai vreau să fac un copil. Aproape. Laurie Kilmartin, autoarea Sh*tty MomGLENN BOOZAN este autoare de texte umoristice nominalizată la premiile Emmy și WGA, cunoscută pentru Conan; Lights Out with David Spade (Comedy Central); I Love You, America (Sarah Silverman); și Adam Ruins Everything. Locuiește în Los Angeles, la 30 de minute de mers cu mașina de mama ei – care, chiar și așa, pare să fie încă prea departe.PRISCILLA WITTE este ilustratoare și muralistă; locuiește în Los Angeles. Munca ei a purtat-o de pe țărmul rusesc al Mării Negre până pe plajele din Bali. Warner Music Group, Mattel (Barbie) și Google se numără printre clienții săi. Cea mai recentă pictură murală a ei se află în centrul orașului Los Angeles, între un Jeff Koons și un Takashi Murakami. Este un sendviș gustos
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa construiesti o biblioteca personala care sa iti fie utila ani de zile
Cum sa construiesti o biblioteca personala care sa iti fie utila ani de zile O biblioteca personala reprezinta mai mult decat o colectie de carti. Ea…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum sa alegi cartile potrivite pentru tine fara sa te pierzi in prea multe recomandari
Cum sa alegi cartile potrivite pentru tine fara sa te pierzi in prea multe recomandari Daca iti place sa citesti, probabil ai observat deja un lucru:…
Citeste articolul →Ghid practic
Cum alegi cartea potrivita pentru tine
Cum alegi cartea potrivita pentru tine Intr-o perioada in care avem acces la mii de titluri, alegerea unei carti poate deveni mai dificila decat pare…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.