Supraviețuire - Audiobook - Petronela Rotar
Descriere
„Am însoțit oameni, în anii ăștia, prin procese incredibil de grele, cu istorii de viață cumplite, neomenești, și am învățat că nu toată lumea poate sau vrea să se vindece. Pentru unii costul emoțional al vindecării e mult mai mare decât costul unei vieți trăite în vortexul traumei. Încă învăț că nu toți oamenii se pot salva, oricât de greu îmi vine să accept asta. Însă mai știu și că foarte mulți pot și o fac. Eu sunt unul dintre oamenii care au putut și las povestea mea la vedere tocmai pentru că știu că în durerea pe care o veți găsi aici s-a născut și puterea enormă pe care o am azi de a fi cu durerea celorlalți, dar și pofta de viață cu care trăiesc.“ PETRONELA ROTAR este scriitoare, psiholog și psihoterapeut cu specializare în psihodramă, model transgenerațional și Compassionate Inquiry. PETRONELA ROTAR (născută în 1977, Brașov) este scriitoare, psiholog și psihoterapeut cu specializare în psihodramă, model transgenerațional și Compassionate Inquiry (abordarea lui Gabor Maté). În prezent face un master la Universitatea din Exeter, PGCert Psychedelics: Mind, Medicine and Culture. A fost jurnalist vreme de 18 ani, lucrând ca reporter, editor și prezentator la ProTV, Antena 1, Realitatea. A debutat în 2014 cu un volum de poezie, _O să mă știi de undeva_, și a publicat de atunci încă nouă cărți, fie poezie, fie proză scurtă, fie roman. La EDITURA TREI au mai apărut: ediția revizuită a romanului _ORBI_ (2021), _PRIVIND ÎNĂUNTRU_ (ediția a doua; 2022), _TOTUL E ÎN REGULĂ ÎN MINE ȘI ÎN LUME _(2024) și volumul de poeme _EFECTUL PERVERS_ (2025).
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Patura electrica incalzita tip sal portabila cu 8 zone de incalzire si 3 trepte de temperatura
Bucură-te de confort și căldură în zilele reci cu pătura electrică încălzită tip șal, ideală pentru momentele de rela…

Cutie carte C2 - 240 x 180 x 75
Produsul este o cutie pentru livrarea cartilor pe curierat cu urmatoarele caracteristici : Cutia vine sub forma unei …
Greu de pătruns în pădurea de mesteceni - Audiobook - Ruxandra Burcescu
PARTENER MEDIA – BUCUREȘTI FM UN ROMAN DESPRE PREȚUL PE CARE ÎL PLĂTEȘTI CA SĂ SCAPI DIN IAD — ȘI DESPRE CE MAI RĂMÂN…
Femeia plăcerilor - Audiobook - Kiyoko Murata
PREMIUL YOMIURI 2013 „UN ROMAN CARE PUNE PE DEPLIN IN VALOARE MĂIESTRIA UNEI SCRIITOARE CU O VASTĂ EXPERIENȚĂ.“ - _TŌ…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.