Teritoriu de lupta - Maria Orban

Descriere

O radiografie a fricii n Alina știe să iubească, să anticipeze, să repare, să organizeze, să petreacă timp cu cei pe care-i vrea aproape. De mică, a fost învățată că trebuie să fie cea mai bună. După ce devine mamă, însă, ceva se modifică în ea, iar frica i se amplifică și se răspândește în corp ca un flagel. Fiecare zi poate deraia, așa că lumea ei interioară se organizează continuu în jurul posibilității unui dezastru. Când anxietățile îi scapă de sub control, atât soțul, cât și copilul resimt și acționează pe măsură. Vinovăția crește, apar fisuri și tăceri încărcate de neputințe și frustrări, iar intimitatea e tot mai greu de dus. Cum repari ce pare de nereparat? Cum te întorci spre ceea ce iubești, când frica mușcă permanent din tine? Cum înveți să trăiești din nou? Începe aproape pe nesimțite: mai întâi partea bună a ușii, apoi partea rea, unde te afli doar tu. Senzația de sufocare, corpul inert, dar învins, acceptând tandrețea. Și spaima care te-a pândit tot timpul, și ura, și vocea mică ce-ți șoptește: Te iert. Maria Orban vorbește despre eroinele pe care nimeni nu le vede - mamele care își duc în singurătate lupta cu propria neputință, cu propria destrămare, cu mintea care le devine propriul dușman, cu depresia-insectă care le înțeapă ca pe o păpușă voodoo. Dar lecția de curaj a Alinei, vocea confesivă din romanul Mariei Orban, e că, deși molia fricii și-a găsit în tine culcuș, tu nu vei renunța. - Domnica Drumea Cu cea de-a treia ei carte de ficțiune, Maria Orban scrie până la capăt, ca să parafrazez o frază-obsesie de-ale protagonistei romanului de față. Adică scrie cu totul, complet, fără niciun compromis, nicio disonanță, nicio edulcorare, niciun punct în plus. Scrie, o spun mai limpede ca niciodată, așa cum nu o face nimeni altcineva. Nu vă lăsați păcăliți de dimensiunile volumului: izbește mai tare decât un roman-fluviu. Pentru că Teritoriu de luptă e esență pură. E poveste, da, dar e și poezie, și monodramă, și vulnerabilitate, și ritm, și emoție, și durere, și, mai ales, frică. Multă frică. Îngrozitor de multă frică. Pe care are curajul să o privească în față și să o exploreze până în adâncurile ei, printr-un personaj a cărui voce o veți auzi mult timp după ce veți închide cartea, o protagonistă care revendică un teritoriu de luptă feminin, despre care încă vorbim prea puțin. - Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor