
Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene. Cod 814. Actualizat la 1.11.2025
Descriere
Prin conținutul sau, prezenta culegere de legislație este de un real folos celor interesați de studiul sistemului de drept al Uniunii Europene, sistemului instituțional al UE sau politicilor Uniunii. Aceasta conține Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene, Protocoalele, Anexele, Declarațiile anexate, Tabelele de corespondența, dar și Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, astfel cum acestea au fost republicate în Jurnalul Oficial C nr. 202 din 7 iunie 2016. Culegerea se adreseaza unui public deosebit de larg: specialiști implicați direct în procesul de integrare a tarii noastre în UE, cadre didactice, doctoranzi, masteranzi, studenți sau alte categorii socio-profesionale preocupate de acest domeniu, un loc aparte ocupându-l jurnaliștii care îndeplinesc un rol deosebit de important în diseminarea informației. Despre aceasta ediție În plus fața de edițiile anterioare, culegerea include tabelul cu Statele Membre actualizat, în care se regasesc informații despre aderarea la Uniunea Europeana, Spațiul Schengen și zona euro, precum și mențiuni despre ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeana cu referire la actele cele mai importante încheiate în acest sens. Din cuprins Versiunea consolidata a Tratatului privind Uniunea Europeana; Versiunea consolidata a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene; Protocoale, Anexe, Declarații; Tabele de corespondența; Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; Avizul CJUE privind aderarea Uniunii Europene la Convenția privind apararea drepturilor omului și a libertaților fundamentale; Declarația Schuman din 9 mai 1950; Statutul CJUE. Puncte forte coordonarea publicarii este asigurata de cel mai reputat specialist al dreptului Uniunii Europene din România; lucrarea este tiparita pe hârtie alba, de calitate superioara, în format A5 legat cu spira, pentru o utilizare mai facila; note cu informații relevante privind Uniunea Europeana; corelații legislative; referiri și trimiteri la retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeana și punerea în aplicare a Articolului 50 din Tratatul privind Uniunea Europeana. Despre coordonator Augustin Fuerea este profesor universitar în cadrul Facultații de Drept a Universitații Nicolae Titulescu din București, fiind titular al cursurilor de Dreptul Uniunii Europene. Începând cu anul 2005 este conducator de doctorat
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare
Cum sa amenajezi un colt de lectura pe care sa il folosesti cu adevarat – lumina, scaun, carti si organizare body{ font-family:Arial,Helvetica,sans-s…
Citeste articolul →Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.