
Un lucru absolut remarcabil
Descriere
Într-o noapte, întorcându-se de la muncă, April May, o tânără de 23 de ani, descoperă, din întâmplare, o reprezentare de trei metri a unui robot îmbrăcat în armură de samurai pe care îl botează Carl. Numai că statui similare se pare că există peste tot în lume și întreaga omenire devine, peste noapte, de-a dreptul obsedată să înțeleagă cine sunt, de unde au apărut, cine le-a creat și, mai ales, cărui scop slujesc bizarele monumente care seamănă prea mult cu puternicii Transformeri ca să nu facă parte dintr-un plan. Iar April, ca descoperitoare a straniilor Carli, se vede aruncată chiar în mijlocul unei furtuni mediatice, care îi transformă viața, relațiile și felul de a fi. Un lucru absolut remarcabil este un roman captivant despre ce înseamnă să fii om în epoca internetului, YouTube-ului și a atotputernicelor rețele de socializare. Amuzant, antrenant, exploziv! Eram convins că Hank va fi grozav ca scriitor, dar chiar nu mi-am imaginat că va fi atât de bun încă de la prima încercare. JOHN SCALZI Cu această carte comică despre partea urâtă a celebrității dobândite pe internet, Hank Green intră pe picior de egalitate în competiție cu faimosul roman al fratelui său, Sub aceeași stea, ridicându-se la același nivel de excelență. PEOPLE Hank Green, super-vlogger și frate al legendarului autor John Green, a scris Un lucru absolut remarcabil, un roman care vă va umple inimile de încurajare și alinare. COSMOPOLITAN În centrul romanului de debut al lui Hank Green stau întrebări existențiale despre celebritatea dobândită on-line. WALL STREET JOURNAL
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Jacheta pentru navigatie Crew Jacket 2.0 barbati
Geaca de vant pentru barbati Helly Hansen Crew Jacket 2.0 din a doua generatie va fi tovarasul dvs. fidel la bord si …

Jhayber Blanco/negro/rojo Za44402
Jhayber White/Black/Red JHAYBER sneakers in white, black and red are ideal for those who want to stand out both for t…

Geacă Givova Olanda, Negru/portocaliu fluo, XXS
Geacă Givova model Olanda, mărimea XXS, confecționată din 100% poliester. Potrivită pentru sezonul primăvară-toamnă, …

Hanorac sport Arena Hooded Sweat Graphic
Arena Hooded Sweat Graphic este alegerea perfectă pentru cei care caută confort și stil în fiecare zi. Fabricat dintr…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Lucruri simple care fac holul mai ordonat
Lucruri simple care fac holul mai ordonat Holul este primul loc pe care il vezi cand intri in casa. Cateva solutii simple pot reduce aglomeratia si p…
Citeste articolul →Ghid practic
Lucruri simple care iti pot face casa mai ordonata fara cheltuieli mari
Lucruri simple care iti pot face casa mai ordonata fara cheltuieli mari O casa ordonata nu inseamna neaparat mobilier scump, renovari complicate sau …
Citeste articolul →Ghid practic
Lucruri simple care pot face drumurile cu masina mai confortabile
Lucruri simple care pot face drumurile cu masina mai confortabile Confortul la volan nu tine doar de modelul masinii. Chiar si o masina obisnuita poa…
Citeste articolul →Ghid practic
Lucruri utile pe care merita sa le ai mereu in masina
Lucruri utile pe care merita sa le ai mereu in masina O masina bine pregatita nu inseamna doar revizii la timp si combustibil in rezervor. Uneori, lu…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.