
Venerare neîmblânzită
Descriere
Iubirea adevărată este mai divină decât orice zeu necruțător. Născută pe tărâmul luminat de foc al lumii de dedesubt, Matilda este cea mai tânără zeiţă a clanului său, fiind binecuvântată cu o magie modestă de mesager. Însă într-un ţinut în care zeii se ucid adesea între ei pentru a fura puterea, iar alianţele se destramă pe cât de repede se formează, Matilda este nevoită să se maturizeze înainte de vreme. Deși este cunoscută pentru faptul că duce cuvinte și scrisori între tărâmuri, tânăra tăinuiește un secret pe care trebuie să-l ţină departe chiar și de cei mai apropiaţi aliaţi, pentru a-și asigura supravieţuirea. De parcă toate acestea nu ar fi suficiente, există un băiat muritor care o visează, deși nu s-au întâlnit niciodată în lumea trează.Cu zece ani în urmă, Vincent de Beckett i-a scris Matildei în cea mai întunecată noapte a vieţii sale, implorând-o pe zeiţa pe care o cunoscuse în vis să-l ajute. Când cererea lui a rămas fără răspuns, Vincent a mers mai departe, devenind lordul dur și sfidător al râului, care a uitat de mult de Matilda. Asta până când tânăra cade, literalmente, prin fereastra dormitorului său, cu o scrisoare pentru el.Așa cum a hotărât Soarta, Matildei și lui Vincent le-a fost menit să se găsească dincolo de vise. Ar putea exista o șansă ca Matilda să rescrie căile însângerate ale zeilor, însă cu un sacrificiu uriaș. Va trebui să înfrunte ceva ce o înspăimântă mai mult chiar decât pierderea magiei sale: vulnerabilitatea și acceptarea faptului că poate fi, în sfârșit, iubită. Plină de descrieri incredibil de intense, cu un ritm excelent Şi umor bine dozat, ceea ce începe ca o poveste despre maturizare se transformă curând într-un joc al puterii cu mize uriașe. Library Journal Lumea zeilor – relațiile, istoriile și jocurile lor politice – este fascinantă, iar drumul Matildei spre autocunoaștere, precum și disperarea ei de a-i proteja pe cei pe care îi iubește, oferă un material extrem de captivant. Booklist Un roman fantasy tulburător de frumos pe care nu trebuie să îl ratezi […]. O tânără zeiță cu stele și puteri ascunse și al treilea fiu muritor al unui Lord. Mi-au cucerit inima. Sper să o cucerească și pe a ta. Books Are My Third Place Am terminat cartea și pur și simplu am izbucnit în plâns, holbându-mă la un perete gol. Povestea asta m-a tulburat în cel mai bun mod posibil, așa cum doar o carte extraordinară o poate face. Bookish Gobli
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Plu – Body Scrub White Musk, 200g
═══════════════════════════════════════ FORMAT A — PENTRU PRODUSE DE ÎNGRIJIRE & COSMETICE: ═════════════════════…

Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml
Gucci – Rush Eau De Toilette 75ml – parfum oriental-floral senzual și modern, cu o prezență îndrăzneață și note flora…

Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml
Calvin Klein – Euphoria Men Eau De Toilette 100ml – eau de toilette lemnos-aromatic, elegant și senzual, creat pentru…

Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml
Carolina Herrera – 212 Sexy Eau De Parfum 100ml – parfum oriental-floral modern, senzual și sofisticat de Carolina He…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.