
Viata continua | Dan Persa
Descriere
Iata o carte ce rupe cu traditia atat de indelungata si prestigioasa a romanului, care a fost mereu „determinist”. In Viata continua sirul cauzalitatilor si efectelor se sfarama. Patrundem dincolo de lumea numita „realitate”, de lumea palpabila, de lumea materiei, care ni se va infatisa ca aparenta. Pana si identitatea personajelor fluctueaza. Numele, deoarece apartine unei fapturi de carne si oase, materiale deci, nu mai e nici el decat o aparenta a fiintei. Asa vom patrunde in cealalta parte a existentei, intr-un univers pe care il banuiam, dar unde n-am putut ajunge pana acum, aflat dincolo de ceea ce vedem cu ochii. Vom pasi peste acest prag, vom trece dincolo de Poarta. Dar de unde a inceput aceasta aventura tulburatoare? Romanul Viata continua e un strigat impotriva mortii, e epopeea civilizatiei noastre incapabila sa mai invinga moartea. Romancierul Dan Persa s-a incumetat sa parcurga acest drum, aducand in lupta puterea de a visa, energiile psihice transfiguratorii, arta cuvantului. Miza mare, sensibilitate artistica singulara, compozitie infiltrata de eresuri mitice. Astfel ia nastere un „roman” ce trece „dincolo de literatura”. Incredibila poveste, cea a trecerii dincolo de literatura.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

PAT SEMIÎNĂLȚAT 90/200 cm natur, cu iluminare LED, polițe, balustradă și scară
Descriere Pat semi-înalt stabil: Patul din lemn de pin de înaltă calitate și MDF oferă o construcție stabilă și durab…

PAT PENTRU COPII 140/190 cm din lemn de pin cu grilaj de protecție și iluminare LED, alb
Descrierea produsului Acest pat pentru copii fermecător, cu o suprafață de dormit de 140 × 190 cm, combină un design …

CANAPEA EXTENSIBILĂ 90/200 cm pat de o persoană cu pat extensibil & panou posterior cu depozitare, albă
Descriere 【Canapea extensibilă cu pat extensibil】 Canapea extensibilă din lemn de culoare alb pur, cu cadru de pat …

MĂSUȚĂ DE CAFEA reglabilă pe înălțime negru 95/50/40 cm
Descriere Blat reglabil pe înălțime: Măsuța de cafea cu mecanism hidraulic de ridicare poate fi ridicată de la 40 cm …
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

PAT MULTIFUNCȚIONAL 140/190 cm cu spațiu de depozitare, 2 noptiere, sertar și rafturi, lemn, alb
Descrierea produsului Două noptiere flexibile – care pot fi împinse spre stânga sau spre dreapta lângă pat Noptiera e…

MĂSUȚĂ DE CAFEA reglabilă pe înălțime negru 100/50/40 cm
Descriere Funcție de ridicare reglabilă pe înălțime: Această masă de cafea modernă poate fi ridicată de la 40 cm până…

PAT DE ZI 140/200 cm pat multifuncțional cu spațiu de depozitare, alb
Descriere 【Porturi moderne de încărcare】Sertarele de la capul patului oferă opțiuni practice de încărcare: trei por…

PAT SUPRAPUS 90/200 cm și 140/200 cm în formă de căsuță cu fereastră și scară cu depozitare, alb/natur
Descrierea produsului Acest pat supraetajat versatil combină două suprafețe de dormit de dimensiuni diferite, de 90 ×…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Carti care te ajuta sa te organizezi mai bine fara stres
Carti care te ajuta sa te organizezi mai bine fara stres Organizarea nu inseamna sa ai o viata perfecta. Inseamna sa stii ce ai de facut, sa reduci a…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti pentru oameni care vor mai multa disciplina in viata
Carti pentru oameni care vor mai multa disciplina in viata Disciplina nu inseamna sa traiesti rigid. Inseamna sa iti respecti mai des propriile promi…
Citeste articolul →Ghid practic
5 carti care te pot inspira sa iti organizezi mai bine viata
5 carti care te pot inspira sa iti organizezi mai bine viata Organizarea nu inseamna perfectiune. De multe ori, cateva schimbari mici pot face viata …
Citeste articolul →Ghid practic
Cele mai bune tipuri de carti pentru dezvoltarea gandirii critice
Cele mai bune tipuri de carti pentru dezvoltarea gandirii critice Gandirea critica este una dintre cele mai utile abilitati in viata de zi cu zi. Te …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.