Viziuni. Note ale seminarului susţinut între 1930 și 1934 de C.G. Jung – vol. 2 - C.G. Jung
Descriere
Fabuloasa aventură a Christianei Morgan în lumea inconștientului continuă în acest al doilea volum al seminarului dedicat viziunilor sale. Aflată în căutarea propriei identități feminine, ea parcurge drumul spre profunzimile psihicului său, aducând la suprafață imagini marcate tot mai mult de animus și de principiul Erosului, ce începea să înmugurească în interiorul său. Simboluri apar și sunt comentate, analizate, circumambulate, prin interesante incursiuni în istorie, religie, mitologie. Și acest volum, la fel ca precedentul și la fel ca Analiza viselor, reușește să ne aducă în sala de seminar, unde Jung își stimulează auditoriul să gândească și să descopere semnificațiile esențiale din frânturile de imagini oferite de inconștient. Prelegerile susținute de el pe marginea viziunilor ei rămân mărturia drumului parcurs de această femeie către individuare, iar lectura lor este captivantă pentru toți cei interesați de rezolvarea enigmei psihicului uman. Marea este întotdeauna simbolul inconștientului colectiv, iar faptul de a sta pe mal este o situație simbolică, situație care apare frecvent în vise sau viziuni, însemnând că te afli la marginea lumii conștiente, cum s‑ar spune, privind spre distanța infinită sau către cele mai profunde adâncimi ale oceanului. Marea, inconștientul, arată ca o oglindă; nu poți pătrunde în interiorul ei, dar știi că suprafața ei strălucitoare acoperă o imensă profunzime conținând tot soiul de forme misterioase. (C. G. Jung) CARL GUSTAV JUNG (1875–1961), psihiatru elvețian, este fondatorul psihologiei analitice și iniţiatorul conceptelor de anima, animus, umbră, inconştient colectiv. Operele complete i-au fost traduse integral la Editura Trei, unde au mai apărut și insolita, și . CUPRINS Volumul 2 SEMESTRUL DE PRIMĂVARĂ Prelegerea I. 4 mai 1932 Prelegerea a II-a. 11 mai 1932 Prelegerea a III-a. 18 mai 1932 Prelegerea a IV-a. 1 iunie 1932 Prelegerea a V-a. 8 iunie 1932 Prelegerea a VI-a. 15 iunie 1932 Prelegerea a VII-a. 22 iunie 1932 Prelegerea a VIII-a. 29 iunie 1932 SEMESTRUL DE TOAMNĂ Prelegerea I. 2 noiembrie 1932 Prelegerea a II-a. 16 noiembrie 1932 Prelegerea a III-a. 23 noiembrie 1932 Prelegerea a IV-a. 30 noiembrie 1932 Prelegerea a V-a. 7 decembrie 1932 Semestrul de iarnă Prelegerea I. 18 ianuarie 1933 Prelegerea a II-a. 25 ianuarie 1933 Prelegerea a III-a. 1 februarie 1933 Prelegerea a IV-a. 22 februarie 1933 Prelegerea a V-a. 1 martie 1933 Prelegerea a VI-a. 8 martie 1933 SEMESTRUL DE PRIMĂVARĂ Prelegerea I. 3 mai 1933 Prelegerea a II-a. 10 mai 1933 Prelegerea a III-a. 17 mai 1933 Prelegerea a IV-a. 24 mai 1933 Prelegerea a V-a. 31 mai 1933 Prelegerea a VI-a. 7 iunie 1933 Prelegerea a VII-a. 14 iunie 1933 Prelegerea a VIII-a. 21 iunie 1933 SEMESTRUL DE TOAMNĂ Prelegerea I. 4 octombrie 1933 Prelegerea a II-a. 11 octombrie 1933 Prelegerea a III-a. 18 octombrie 1933 Prelegerea a IV-a. 25 octombrie 1933 Prelegerea a V-a. 8 noiembrie 1933 Prelegerea a VI-a. 15 noiembrie 1933 Prelegerea a VII-a. 22 noiembrie 1933 Prelegerea a VIII-a. 29 noiembrie 1933 Prelegerea a IX-a. 6 decembrie 1933 Prelegerea a X-a. 13 decembrie 1933 TRIMESTRUL DE IARNĂ Prelegerea I. 24 ianuarie 1934 Prelegerea a II-a. 31 ianuarie 1934 Prelegerea a III-a. 7 februarie 1934 Prelegerea a IV-a. 14 februarie 1934 Prelegerea a V-a. 21 februarie 1934 Prelegerea a VI-a. 28 februarie 1934 Prelegerea a VII-a. 7 martie 1934 Prelegerea a VIII-a. 14 martie 1934 Prelegerea a IX-a. 21 martie 1934 Aprilie 1941 Index Apendice: pasaje șterse C.G. Jung – Opere complete
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere
De ce merita sa alternezi intre carti practice si carti care iti fac pur si simplu placere Multi oameni care citesc constant ajung, la un moment dat,…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca
De ce merita sa alternezi intre carti usoare si carti care te provoaca Multi cititori ajung, la un moment dat, intr-una dintre doua extreme. Fie aleg…
Citeste articolul →Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.